„ și tu, Brutus...”
Ca
orișice slujitor de bună credință al cetății, înteresat nu numai de mersul
vieții sale prozaice, am ținut treaz ochiul de veghe asupra rânduielilor ce se mai bezmeticesc pe la noi. Am asistat
neputincios, cel puțin în ultimii trei ani, la curbe de sacrificiu, la numărători
multiplicate pe diagonala președintei Camerei Deputaților, la execuții
mediatice ale ”nesimțiților” de pensionari militari sau diplomați trași pe
dreapta diplomației. Ba chiar am fost la un pas de restaurație. Căci ce altceva
se putea a fi numită acea ”lovitură de stat” dată în miez de vară, de privitori
cu mânecă scurtă și brațe încrucișate! Am constatat consecvența majorității politicienilor
noștri în minciună și delațiuni reciproce dar și nelipsita tocmeală românească
pentru drepturile ce se cuvin de drept. Nu m-am mirat să văd că obiceiul
pământean al ”datului la pace cu oricine ar fi, numai bine să-mi fie!” este la
fel de actual, vivace și aplicabil fără scrupul. Un troc imund, degenerativ și
ucigător de demnitate.
Recunosc
sincer că m-am lăsat și eu, ca mulți alții, cuprins de mania evolutivă a
conflictelor, îndeosebi atunci când tema s-a plasat pe domeniul statutului
militarilor și al drepturilor lor legitime. Când am văzut o turmă de
scălâmbăiați defilându-se obraznic pe la diverse televiziuni, când mai nimeni
dintre responsabilii cu grade generoase ale Armatei României nu a plesnit sever
limbuții de serviciu a unei puteri în derivă, m-am implicat, cu titlu personal,
în numele demnității Ostașilor în Rezervă. În lipsa unor date concludente din
intimitatea acelor decizii discreționare, chiar autocratice, rostite de pe
eșafodul executoriu prezidențial, am
reacționat la numitorul comun al celora afectați de consecințe. Așa se explică
prezența mea, ca gest solidar, în cadrul Sindicatului Cadrelor Militare,
recunoscându-le legitimitatea de circumstață a demersului și parțial,
instrumentele de luptă sindicală. Țin să reamintesc că am fost și rămân pe mai
departe un susținător al rigorii și sobrietății instituției militare, în
termenii de respect instituțional reciproc. În calitatea de Șef al Statului
Major General am produs condițiile pentru alinierea la principiile-standard ale
managementului resursei umane practicate de toate țările membre NATO, fapt care
explică și existența Legii 164 din 2001. Culmea ironiei și a sorții
batjocoritoare! Știți cine a susținut cu ardoare și distinsă vehemență această
lege? Nimeni altul decât liderul grupului PD de atunci, deputatul Emil Boc!
Pentru ca după aproape 10 ani de bună funcționare, legea să fie substituită cu
una de batjocură! De către cine? De către chiar cel care o susținuse cu
argumente imperiale! M-am întrebat ce anume i-a determinat pe acei guvernanți
să prăvale peste Rezerva Armatei României, și nu numai, tone de invective și
mizerii inventate! Am găsit în istorie un precedent împotriva Armatei Regale,
mai bine zis a rămășițelor Armatei Regale, de prin anii 1947-1953, când se
puneau bazele armatei populare, și trebuia cu orice preț să fie distrusă orice
reputație și demnitate anterioară, inclusiv eroismul de pe câmpurile de jertfă.
Pentru acele vremuri știm cine și de ce a produs nimicirea miezului dur al
rezistenței naționale împotriva bolșevismului criminal. Dar azi, azi când tot
declamăm că ne-am debarasat de tenebrele unui trecut greu de explicat, cum se
explică reluarea ”copy-paste” ale acelui trecut? Astăzi am răspunsul cuvenit
dezarmant prin simplitatea lui. Nu este nici un scenariu ascuns. Nu este nici o
directivă de pe aiurea. Este rezultatul aceleiași proaste guvernări care a
trimis toată Țara în faliment! Este
rezultatul a celor cinci cicluri electorale care au produs același tip de clasă
politică incompetentă, coruptă, ipocrită, imorală și lipsită de demnitate,
toate răsfrânte amarnic asupra întregului comportament public al societății.
Cercetând analitic cele întâmplate aveam să aflu că echipa Boc-Șeitan, recurgând
la fantoșa contributivității, urmăreau reducerea tuturor pensiilor speciale cu
peste 50%. Cei doi, și pe lângă ei niște susținători mimeți, au ”confuzionat”
cu rea intenție noțiunea de ”pensie specială” cu cea de ”pensie preferențială”
cu alte cuvinte, total necuvenită! Mesajul public sună cam așa: ”Păi, vezi tu popor român de ce trăiești
prost? Din cauza paraziților care consumă averea bugetară cu pensiile lor
”nesimțite”. Trăiești rău pentru că nenorociții ăștia din Armată, MAI, SRI,
SIE, SPP, Diplomație, Justiție, îți mănâncă banii de medicamente și îți iau
pâinea de la gură!” Iar românului nu-i trebuie mult să se apuce de înjurat.
Mai ales când îi pui la dispoziție și niște televiziuni traficate de delatori
patentați! Și astfel din Columnă de Stabilitate, Armata – referindu-mă doar la
ea – a ajuns Stâlp de Infamie! Numai și pentru subminarea credibilității
Armatei cei doi ar trebui să răspundă în fața Națiunii!
Cu
aceste idei frământate l-am abordat direct pe ministrul Gabriel Oprea. Voiam să
știu câtă ”vinovăție” poartă pentru calamitarea fără precedent a Armatei.
Pentru că era militar și ar fi trebuit să reacționeze diferit față de un
ministru civil pus doar să se căpătuiască prin contracte care mai de care mai
oneroase. Cele ce urmează cu siguranță vor surprinde pe mulți, așa cum de
altminteri am fost la rândul meu pus într-o anume stare de nedumerire. Mai
întâi de toate mi s-au confirmat substraturile din spatele discursurilor
parlamentare pe temă, mai ales momentul în care ministrul Oprea și-a anticipat
demisia de onoare în cazul în care nu se revine asupra oneroasei decizii.
Declarație de militar. Politic, în momentul acelei declarații sincere, nu avea
nici o șansă. Politic se baza numai pe dependența Guvernării, de susținerea sa
conjuncturală. Grupul lui parlamentar, destul de eterogen, putea fi desmembrat
prin cunoscutele tertipuri politicianiste corupătoare. Comisiile de apărare
dăduseră deja avizele, la ordinul primit ”de sus”. Culmea e că în aceste
comisii erau militari de rang înalt. Chiar și un fost șef al Statului Major
General, sărit în barca puterii! În aceste condiții, cu spatele la zid, a ales
strategia convertirii legii încriminate. Pe românește, să o ”șmecherească” în
sensul protejării drepturilor militarilor. Cu toate tertipurile tehnice care
sunt astăzi devoalate, cică în numele legalității, de un alt ”fost” pe la
minister, cu voluptatea cinică a unui canibal instituțional. Adică, de la
schimbarea bazei de calcul până la redefinirea veniturilor de orice proveniență,
asumându-și toate riscurile! Pentru ministrul Gabriel Oprea consecințele au
fost dure și ireconciliabile. Un personaj onest din cancelaria fostului premier
Boc avea să mărturisească șoptit că: ”s-a
bătut cu pumnul în masă și s-au proferat amenințări!” Anumite voci ”de prin
preajmă” confirmă, pe o altă situație, atenționarea președintelui Băsescu către Boc: ”Lasă-l, măi, în pace. Nu te pune cu Oprea.
N-ai ce-i face. Să-și facă legea cum vrea!” Rezultatul? Din ceea ce știu
sigur, peste 60% din pensiile militare calculate la stagiu complet de carieră
militară au crescut. Cu variabile între 5 și 45%. Multe au rămas la fel. Numai
că cele care aparțin cadrelor disponibilzate, din porunca Statului Român, au scăzut nedrept.
Eu m-am trezit cu o reducere de 80%! După două ”reprize” de contestare am rămas
cu un deficit de 5 milioane vechi. Cei care lucraseră la reconstituirea
documentelor erau în afara specialității minim reclamate de o asemenea
operațiune. Și ca mine mai sunt cel puțin 15 mii de camarazi. Militarul Oprea
s-a bazat pe corpul din subordine ca orice militar de profesie. Numai că legea
fiind imposibilă, a fost imposibil să fie corect aplicată. De unde miile de
aberații care dăinuie și astăzi și care continuă să producă nedreptate. L-am
întrebat simplu: ”de ce nu ți-ai dat
demisia” și mi-a răspuns: ”n-ai
înțeles! Simplu! Pentru că mi s-a dat mână liberă; un asemenea avantaj politic
era greu de sperat. Dacă plecam, făcând pe ”deontologul”, astăzi 80 de mii de
pensionari militari aveau pensia redusă în medie cu peste 40%. Mi-am pus pe
mulți în cap. Dar sunt mulțumit că am salvat ce era posibil.Urmează și
restul...”
Generalul
Oprea Gabriel a acționat corect. Atât cât i-a permis mediul politic viciat și
ostilitatea unui cabinet marionetă. Ministrul Gabriel Oprea însă, poate fi
culpabilizat pentru comunicare
deficitară. Are o vulnerabilitate provenită din chiar meseria noastră de bază. Noi,
militarii vorbim puțin. Răspundem numai când suntem întrebați. Considerăm că
totul este înțeles, conform algoritmului nostru de gândire și nu ne mai
explicăm acțiunile. Când pentru cea mai reușită acțune ni se recunosc meritele
prin formula concentrată: ”Vă felicit”, noi răspundem sec: ”Servesc Patria”. Pentru
că aceasta este menirea noastră!
Ministrul-politician
Gabriel Oprea decontează sever acțiunile generalului-militar Oprea Gabriel, neexplicate
la timp și credibil, de un sistem osificat în reflexe stereotipe! Greu se mai
împacă Armata cu politica! Și nu doar la noi...
Dar
pentru mine, tristețea cea mare vine din atitudinea militarilor repede divizați
în structuri diferite, după modelul bine-cunoscut al românilor bolnavi de
șefie. În loc să facă front comun pentru o cauză comună, asociații sau
sindicate diferite s-au luat la ”harță” aducându-și acuze reciproce sau învederând
prioritatea legitimității de reprezentare. Nimic mai păgubos pentru spiritul
nostru de corp. Nu am depus jurământul
de credință sub drapele diferite. Suntem
din același trup al Armatei României și acest numitor comun trebuie să redevină
legitimația noastră de prezentare. Este destulă hulă, zâzanie și mahalagism
în spațiul politic și nu este nevoie de un ”supliment” militar. Astăzi, știu că există o anume voință de a produce
”dreptate până la capăt”. Da, este sloganul USL
pentru care românii le-au dat votul de cvorum. În numele acestui
principiu i-am cerut politicianului-general Gabriel Oprea să-și ducă ”crucea
până la capăt”. N-a fost nevoie de insistențe. M-a asigurat necondiționat.
Pentru că noi, militarii, nu cerem pomeni. Cerem doar drepturile cuvenite date
de Poporul în serviciul căruia vom fi până în ultima clipă de viață. Corecția
unei legi neghioabe se poate face prin Corpul Legiuitor și inițiativă
guvernamentală dar și prin atitudinea solidară a corpului cadrelor de rezervă
și active, prin dialogul nediferențiat al militarilor înșiși. Vă chem, stimați
și de neînlocuit camarazi de Viață și de Țară la unitate, la respect față de
valorile noastre imuabile, la bună și rânduită lucrare pentru Patria Română.
General (r.) dr. Mircea Chelaru
Fost Șef al Statului Major General
canaris_general@yahoo.com
canaris_general@yahoo.com
