vineri, 28 iunie 2013

MApN va achiziţiona din fonduri proprii 12 avioane vechi din Portugalia



F-16 apartinand FA portugheze foto www.f-16.net
Camera Deputaţilor a adoptat, în data de 26 iunie,  cu 261 de voturi “pentru” şi 6 abţineri Legea pentru realizarea capabilităţii operaţionale aeriene cuprinse în Faza 1 a Etapei de tranziţie iniţială a Concepţiei de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană în cadrul programului “Avion multirol al Forţelor Aeriene”.

Acesta prevede achizitia unui numar de 12 avioane F-16 A/B MLU M 5.2 aflate în uz în Portugalia, instruirea a 15 piloţi şi 60 de tehnicieni, achiţia de armament, muniţii şi alte echipamente din SUA şi modernizarea unor aerodromuri româneşti. camera Deputaţilor a fost cameră decizională.


Pentru aceast contract MApN va plăti 3,114 miliarde lei sau mai bine zis 700,3 de milioane de euro (1 euro la 4,4463 lei).

În concluzie, ne-am facut cu 12 avioane la mâna a treia, livrabile până în 2017 pentru care vom plăti în avans.
Plăţile vor fi făcute din bugetul MApN prin Romtehnica care va semna contractele în numele … Guvernului României.
Prevederi interesante din contract:
Puncte tari:

- conform guvernului prin achiziţia de F16 costurile cu mentenanţa devin predictibile întrucât există mulţi furnizori şi se evită politici de monopol;
- costurile cu exploatare sunt predictibile întrucât aeronava e în serviciu de mulţi ani şi se cunosc cheltuielile de operare;
- există o mare experienţă în ceea ce priveşte instruirea piloţilor;
- mare grad de interoperabilitate NATO (se află în dotarea a 10 state NATO);
- se circumscrie parteneriatului strategic cu SUA;
- se încadrează strategiei pe termen lung de înzestrare cu avioane de generaţia 5, F-35 JSF;
- va permite realizarea de parteneriate pentru mentenenţă şi operare cu parteneri europeni prin programe de tip Pooling and Sharing;
- SUA acordă deja asistenţă militară de securitate (Foreign Military Sales) lucru care permite realizarea de contracte de tipul Letter of Offer and Acceptance deci implicit achiziţia de către Romtehnica direct prin Defence Security Coopration Agency;
- achiziţia se încadrează în Concepţia aprobată de CSAT pe 27 sept 2012 “Avion multirol al Forţelor Aeriene” care prevede realizarea graduală a capabilităţii operaţionale aeriene finale, reprezentată de 3 escadrile de luptă dotate cu avioane multirol, de preferat de generaţia 5 F-35 JSF, cu o perioadă de tranziţie asigurată cu avioane F-16 în serviciu transferate din excedentul altor state;
- instruirea se va efectua în Portugalia şi România dar şi foarte probabil şi în SUA sau cel puţin cu instructori americani;


Puncte sensibile:
- plăţile sunt făcute în avans şi sunt exceptate de la prevederile Legii 500/2002 privind finanţele publice;
- contractul va fi semnat de Romtehnica în numele guvernului;
- MApN va face plăţi în avans în termen de maxim 30 de zile de la semnarea Letter of Offer of Acceptance (LOA) părţii americane iar aceste plăţi vor putea fi justificate prin bunuri livrate de servicii prestate numai la termenul final stabilit prin LOA care poate depăşi un an bugetar;
- contractul nu transpune legislaţiei comunitare şi nu creează cadrul pentru aplicarea directă a acesteia;
- fondurile sunt asigurate de bugetul MApN;
- în cazul distrugerii sau deteriorării avioanelor pe parcursul derulării contractului, cantităţile de livrat vor fi reduse corespunzător, partea română neavând dreptul la compensarea valorii plătite pentru bunurile care au pierit;
- nu se vor percepe penalităţi pentru întârzieri în îndeplinirea obligaţiilor contractuale;
- partea portugheză şi americană nu pot fi obligate la implicarea industriei româneşti în derularea programului;


Modul cum vor fi făcute plăţile:
- 2013: 436,5 milioane lei
- 2014: 882 milioane lei
- 2015: 769,5 milioane lei
- 2016: 742,5 milioane lei
- 2017: 283,5 milioane lei

Total: 3,114 miliarde lei – 700,3 milioane euro la 4,4463 lei pentru 1 euro.
Pentru primul an s-a acceptat plata din sumele încasate din vânzarea benzilor de frecvenţă radio eliberate de către MApN, iar pentru anii următori din veniturile proprii încasate de acest minister şi de la bugetul de stat.
Deci începând cu 2017 aviaţia militară română va avea maxim 12 avioane de peste 35 de ani operative.
Câteva consideraţii ale redacţiei:

- avioanele nu pot să asigure nevoile de securitate ale României;
- contractul nu este transparent ceea ce implicit a dus la preţuri mari;
- există riscul ca până în 2017 mini-flota de avioane să fie drastic diminuată datorită unor posibile incidente/accidente pe timpul instruirii piloţilor români, iar plăţile vor fi aceleaşi;
- România trebuie să reia imediat procesul de înzestrare cu avioane multirol cel actual fiind o glumă comercială şi strategică;
- în lipsa unei înzestrări serioase România îşi pierde credibilitatea de aliat serios, partener responsabil şi ţară capabilă să-şi asigure propria securitate.

Starea actuală e datorată în cea mai mare parte lipsei de viziune, concepţii şi strategii adecvate dublate de existenţa în fruntea decizei politico-militare dar şi la nivelul consilierilor a unor persoane cu o competenţă profesională şi morală discutabilă.

Accesati si:


Raul Dancuta
publisher InfoMondo Militar
contact@infomondo.ro