duminică, 30 decembrie 2012

Cele mai temute trupe de comando


Când ai intrat în atenţia celor mai buni soldaţi din lume, fiecare nanosecundă a vieţii tale se scurge cu greutatea unui an de zile. Steaua ta a apus subit. Orice plan de viitor devine pură fantasmagorie. Hăituitorii şi vânătorii tăi aparţin celor mai antrenate şi mai redutabile trupe de commando din lume. Nu contează absolut deloc cât eşti de puternic, bogat sau fioros. Nu contează influenţa politică pe care o ai, nici numărul gărzilor de corp menite să te protejeze. Odată ce oricare dintre unităţile de mai jos a primit ordin să te lichideze, nimeni şi nimic nu te mai poate salva. Decât poate mila providenţei sau un ordin de anulare a misiunii. Dacă ordinul ajunge la timp, bineînţeles...
Sayeret Matkal
Încep, deloc întâmplător, cu vârful de lance al impresionantei maşini de război a statului Israel, mă refer aici la unitatea specială Sayeret Matkal.
Faimoşi pentru faptul că aparţin celei mai de temut unităţi dintr-o armată de elită, cum sunt forţele de apărare ale statului Israel, războinicii moderni care au onoarea şi privilegiul de a activa într-una dintre cele mai eficiente trupe de commando din întreaga lume, s-au ridicat mereu la înălţimea renumelui lor.
Înfiinţată în anul 1957 prin eforturile generalului Abraham Arnan, unitatea Matkal a fost creată, iniţial, după modelul trupelor britanice de elită SAS, considerate pe atunci etalonul trupelor de comando prin definiţie. Războinicii din Matkal sunt, la ora actuală, consideraţi printre cei mai buni experţi în misiuni de recunoaştere în spatele liniilor inamice, raiduri, răpiri, eliberări de ostatici, lichidări, precum şi în operaţii de contra-terorism. Numărul exact al specialiştilor din Sayeret Matkal este necunoscut, fiind ţinut secret. Aceşti luptători şi-au dovedit de fiecare dată eficacitatea în cadrul unor evenimente celebre, precum Războiul de Şase Zile, raidurile israeliene din Liban în anul 1973, Războiul de Yom Kippur, Operaţiunea Entebbe, Războiul din Liban din anul 1982, prima şi a doua Intifada, Războaiele din Golf, Confruntarea din Liban în anul 2006, precum şi Operaţiunea Orchard, în care forţele aeriene israeliene au distrus în anul 2007 un misterios complex militar din Siria.
Unitatea Matkal a fost înconjurată de secret într-o asemenea măsură, încât zvonuri despre existenţa ei au apărut de abia la sfârşitul anilor 1970. Testele de admitere sunt extrem de severe şi restrictive, iar recrutul admis trebuie să se supună unui antrenament foarte dur pe o perioadă de 28-29 luni, timp în care viitorul membru al Sayeret Matkal trebuie să devină un expert de clasă mondială în mai multe domenii, precum mânuirea armelor de foc, sistemul de luptă fără arme Krav Panim el Panim, arta camuflajului, a supravieţuirii în detenţie sau pe teritoriul inamic, precum şi conducerea oricărui tip de vehicul, fie el terestru, aerian sau nautic.
Spetsnaz
http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/321/5112/8182928/3/spetsnaz.jpg?width=600&height=373
Prin anii 70-80, în plin Război Rece, printre cadrele militare circula un banc, savuros de altfel, dar care spunea totul despre natura şi menirea demonilor cu chip uman care activează în cadrul trupelor de comandă ruse, considerate de mulţi experţi drept cele mai dure din întreaga lume.
"Cică, la un moment dat, s-au întâlnit la sediul ONU, într-o pauză de lucrări, preşedinţii Reagan şi Brejnev. Ameţiţi de numărul paharelor date peste cap, cei doi lideri mondiali au început, uşor-uşor, să se laude şi să se ameninţe reciproc. A început, evident, Reagan. (după cum era de aşteptat, americanul a cedat primul la băutură.)
- Dacă trimitem portavioanele, submarinele nucleare şi aviaţia noastră, URSS-ul va fi distrus într-un minut, zise Reagan.
- Foarte bine, încercaţi numai. Noi nu ne vom trimite flotila şi rachetele nucleare spre SUA, replică neobişnuit de calm Brejnev.
- Dar ce veţi face atunci, aveţi cumva o arma secreta capabilă de pagube mai mari? întreAbă curios americanul.
- Nu, dar o sa timit o echipă Spetsnaz în America, ameninţă, calm, rusul.
- Asta nu, orice dar asta nu. Ăia nu sunt fiinţe omeneşti, nu ştiu cum i-aţi făcut. Ăia ar goli până şi Iadul de diavoli. Uită, te rog, de glumele mele proaste şi hai să rămânem prieteni, a încheiat - speriat pe bună dreptate -, Reagan".
"Diavolii" grupaţi sub titulatura oficială de Voiska Spetsialnogo Naznacheniya, pe scurt Spetsnaz, fac parte din cea mai dură unitate de comando din lume.
Copiii cei răi ai Mamei Rusia,aflaţi în prezent în în subordinea GRU, serviciile secrete ale Kremlinului, pot fi consideraţi aproape o nouă etapă evolutivă a speciei Homo sapiens sapiens. Îmbrăcaţi, de regulă, în uniformele de camuflaj, cu tricourile lor caracteristice, alb-albastru sau alb-negru, la vedere, militarii Spetsnaz sunt o specie distinctă în rîndul trupelor de comando. Termeni precum Frică, Ezitare, Milă, Abandon, Slăbiciune, le sunt totalmente străini. Antrenamentele lor sunt pur si simplu inumane, aceste moduri de a pregăti cadeţii fiind interzise în ţări unde drepturile omului nu sunt o simplă formalitate.
Dacă antrenamentele şi pregătirile celorlalte trupe de comando din lume se axează pe acumulare de cunoştinţe şi abilităţi, ideologia celor din Spetsnaz se bazează doar pe Durere, Violenţă şi Teroare. Orice cadet care refuză antrenamentele - care ar îngrozi orice om normal -, este liber să plece oricând. Spetsnaz nu-i vrea în rândurile sale decât pe cei puternici şi necruţători, pe cei cu înclinaţii înnăscute spre violenţă şi moarte. Aceştia sunt materia primă ideală din care instructorii de sub emblema liliacului aducător de moarte vor făuri războinicii perfecţi. Cadeţii sunt sfărâmaţi încet şi metodic, pentru a fi ulterior remodelaţi sub forma unor luptători de elită nemaivăzuţi.
Reflexele le sunt ascuţite, instinctele devin precum cele ale animalelor de pradă, iar capacitatea de luptă este neegalată. Antrenamentele deosebit de complexe urmăresc decondiţionarea treptată şi transformarea ucenicului într-un luptător care se bazează pe folosirea aşa-numitului "creier reptilian". Cadeţii se luptă zilnic, cu scopul precis de a-şi face răni cât mai grave. Coastele şi degetele rupte, nasul şi dinţii sparţi, articulaţiile sucite, sunt evenimente zilnice care nu impresionează pe nimeni. Instructorii Spetsnaz susţin că este practic imposibil să ignori senzaţiile atroce de durere, din această cauză soldaţii sunt învăţaţi să iubească durerea, să o aprecieze şi să nu fugă niciodată de ea. Toţi membrii practică la nivel superior arte marţiale ruseşti, extrem de eficiente, precum Systema şi Combat Sambo.
Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns pentru nişte specimene capabile să ucidă chiar şi cu o coală de hârtie, cei din Spetsnaz beneficiază de o serie de arme specifice, care le sporesc eficienţa în misiuni sau pe câmpurile de luptă.
Relatările de groază despre "isprăvile" lor de pe teatrele de operaţiuni din Afganistan, Dagestan, Cecenia, Georgia sau Osetia, demonstrează calităţile războinice ale trupelor de comando ale GRU.
Beretele maron
http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/321/5112/8182928/4/fortespecialeturce.jpg?width=600&height=409
Eficienţa şi ferocitatea trupelor de comando turceşti a depăşit de mult graniţele acestei ţări, cu o cultură şi istorie fascinante. Puţini oameni au habar că, la ora actuală, Turcia este un adevărat colos din punct de vedere militar. Mentalitatea tradiţional-războinică a urmaşilor otomanilor, precum şi orgoliile şi nostalgiile de mare putere din trecut, au făcut ca statul modern turc să investească enorm în sectorul militar. Astfel, la ora actuală, Turcia are cea mai mare şi mai puternică armată din NATO, după cea a Statelor Unite. Aşezarea ţării - la răscruce de continente, într-o zonă cu echilibru fragil, înconjurată de numeroşi duşmani tradiţionali -, i-a pus în gardă pe strategii militari de la Ankara, care au preconizat crearea şi dezvoltarea unor trupe de comando excepţionale, destinate să sugrume în faşă orice pericol extern sau intern la adresa statului turc.
Aşa a luat naştere legenda adevărată a forţelor speciale grupate sub titulatura de Beretele Maron (pe baza beretelor distincte de culoare maron, accesoriu vestimentar purtat doar de membrii acestor forţe speciale) sauBordo Bereliler, în limba natală. Oricât de mult nu le-ar conveni americanilor, propriile Berete Verzi, cele mai bune trupe de comando de sub steagul Unchiului Sam, sunt concurate serios de aceşti vajnici urmaşi ai ienicerilor. Cadrele care au dreptul să poarte beretele maron, sunt adevăraţi supra-oameni policalificaţi.
Un purtător de Beretă Maron beneficiază de un antrenament înfiorător şi este capabil să supravieţuiască în toate tipurile de mediu înconjurător, de la gheţurile arctice, nisipul deşerturilor şi junglele luxuriante, până la megalopolisurile înţesate de zgârie-nori. Testele de admitere sunt extrem de drastice, selecţionerii căutând subiecţi perfect sănătoşi, cu inteligenţă nativă deosebită şi o condiţie fizică de invidiat. Pregătirea ulterioară durează nu mai puţin de 3 ani şi jumătate, interval la sfârşitul căruia tânărul turc este transformat într-unul dintre cei mai buni luptători din lume. Beretele Maron sunt printre puţinele forţe speciale care au parte de antrenamente în misiuni de luptă reale, în care trebuie să omoare de fiecare dată. Desele confruntări cu gherilele kurde menţin performanţele ridicate ale acestor trupe de elită.
Kopassus
http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/321/5112/8182928/5/kopassus.jpg?width=600&height=347
Komando Pasukan Khusus, în limba bahasa (vorbită în Indonezia), însemnă Forţele Speciale ale Armatei Indoneziene şi constituie o unitate de elită specializată în războaiele neconvenţionale, sabotaje, acţiuni antitero, asasinate şi eliberări de ostatici. Kopassus este formată din cinci regimente în care sunt admişi, după teste dure, doar cei mai hotărâţi şi chiar fanatici soldaţi indonezieni. Membrii săi au o reputaţie sumbră în regiune, fiind nimeni alţii decât cei care au înăbuşit în sânge revoltele etnicilor papuaşi din Timorul de Vest. Agenţii din cadrul Kopassus au mers atât de departe, încât l-au asasinat pe Theys Eluay, fostul conducător al Consiliului Prezidenţial din Papua. Oficialul din opoziţia papuaşă a fost prins şi executat pe loc de către un soldat Kopassus, care l-a sugrumat cu mâinile goale. Ferocitatea acestei trupe de commando s-a evidenţiat şi în perioada confruntărilor armate din anii 1962-1963, dintre Indonezia şi Malaezia. Criteriile de selecţie sunt foarte dure.
Dintr-un număr de 1.500 de candidaţi care aplică pentru a deveni membri Kopassus, doar 15 trec de selecţia iniţială. După această etapă, cei 15 "norocoşi" sunt supuşi unor teste teribile, timp de o lună. La sfârşitul acestei adevărate luni de iad, din cei 15, doar 5 sau 6 sunt admişi în Kopassus. Pentru aceştia, de abia acum urmează antrenamentul adevărat. Sunt obligaţi să devină experţi în Pentjak Silat, un complex de arte marţiale indoneziene axat pe lupta cu cuţitul, lupta la sol şi tehnici de ucidere sau schilodire cu mâinile goale. Un membru Kopassus este antrenat în tehnici secrete de autohipnoză şi autoprovocare a transei, stări limită ale conştiinţei în care agentul nu simte durere, frică, foame, sete, oboseală şi este capabil să lupte până la moarte fără cea mai mică ezitare.
Unitatea Ghatak
Sunt consideraţi elita trupelor de intervenţie din India şi se numără, fără îndoială, printre cei mai duri oameni ai Asiei. Încadraţi în rândurile Armatei Indiene şi încartiruiţi în mod tradiţional în oraşul Bangalore din statul Karnataka, membrii acestor trupe indiene înglobează 7 batalioane de intervenţie, compuse din războinici moderni, capabili să jupoaie un om de viu cu mânile goale, după cum au dovedit-o unele cazuri reale de interogări şi execuţii în care le-au căzut victime extremiştii musulmani pakistanezi, duşmanii "de tradiţie", dacă putem spune aşa, ai comando-urilor indiene. La fel ca în majoritatea trupelor de elită din lume, cei care activează în unităţile de comando indiene sunt oameni de excepţie, capabili să conducă orice mijloc de locomoţie, fie el aerian, nautic sau terestru.
Principalele sarcini ale celor din Ghatak constau în obţinerea de informaţii, misiuni de recunoaştere în teritoriul inamic, acţiuni de sabotaj şi asasinări, răpirea de terorişti sau comandanţi ai forţelor armate inamice, infiltrări şi operaţiuni anti-tero, precum şi acţiuni de salvare a ostaticilor pe teritoriul indian sau în afara graniţelor acestei ţări. Sunt antrenaţi în condiţii de mediu ostil, în deşerturile, junglele, munţii sau pe mările Indiei. Comando-urile indiene au beneficiat de stagii de perfecţionare alături de experţi din Spetsnaz sau SAS.
Zi şi noapte, războinicii Indiei sunt capabili să mărşăluiască, fără întrerupere, pe o distanţă de 20 kilometri de teren accidentat, fiecare soldat purtând în spate o greutate standard de 60 kilograme. Sunt antrenaţi în tehnici secrete de Raja Yoga şi meditaţie avansată de către maeştrii autentici din Himalaya. După unele surse, orice membru al comando-urilor indiene poate să hipnotizeze cu uşurinţă alte persoane, cei mai avansaţi ofiţeri fiind capabili de capacităţi care ţin de domeniul paranormalului şi inexplicabilului.
Batalionul Cobra
Sârbii sunt un popor dur, redutabil şi demn de admiraţie pentru modul prin care au răzbit prin istorie. Nicăieri nu transpare mai puternic sufletul sârb în adevărata sa esenţă, decât în privirile necruţătoare ale membrilor comando-urilor sîrbeşti.
Circulă relatări conform cărora, la recomandarea CIA, Statul Major American ar fi hotărât, până la urmă, să renunţe la o eventuală invazie terestră a Serbiei în timpul bombardamentelor NATO, din anul 1998, din teama, perfect întemeiată, că mult-lăudaţii soldaţi din Navy Seals, Green Berets sau Delta Force (celebri datorită filmelor de la Hollywood) vor fi obligaţi să lupte cu dârzele comandouri sărbeşti, în munţii şi văile sălbatice ale Serbiei.
Crema forţelor armate ale Belgradului, pe numele ei Bataljon vojne Policije specijialne namene "Kobre" are o tradiţie care coboară până în anul 1978, când acest corp de elită a fost înfiinţat printr-un ordin al Secretarului Apărării din acea perioadă. Pe baza rezultatelor obţinute în competiţii specifice adresate trupelor speciale, "cobrele" sârbe şi-au cucerit un renume printre cele mai bune trupe de comando din Europa.
Luptătorii din Batalionul Cobra beneficiază de arme special concepute, precum şi de o pregătire unică în domeniul artelor marţiale. Recentele războaie din fosta Yugoslavie, precum şi incidentele armate din provincia sârbă Kosovo, au servit drept terenuri de antrenament real pentru mulţi luptători de elită sârbi, o parte din ei servind în rândul temutelor forţe para-militare conduse de celebrul Zelijko Raznatovic (Arkan).
SAS
Soldaţii de elită din Special Air Service (SAS) constituie prototipul luptătorului de comando - aceasta pentru că SAS poate fi considerat primul corp militar modern de comando, fiind înfiinţat în anul 1941 şi botezat în focul celui de al doilea Război Mondial. Forţele SAS au servit ca model iniţial pentru toate trupele de elită similare din toate ţările lumii. În mare, antrenamentul şi metodica pregătirii specifice în domeniu se bazează pe primul manual după care erau instruiţi membrii SAS, deci putem afirma că SAS este "strămoşul" conceptului de comando sau trupe speciale. Cei grupaţi sub motto-ul "Who Dares Wins" s-au străduit mereu să se ridice la înălţimea acestor cuvinte. De-a lungul timpului, SAS s-a distins nu doar în soluţionarea exemplară a celebrei luări de ostatici din Ambasada Iranului din Londra, ci şi pe majoritatea teatrelor de operaţiuni militare din ultimele decenii, începând cu conflictul dintre Indonezia şi Malezia şi terminând cu războaiele recente din Irak şi Afganistan.
Agenţii SAS sunt antrenaţi pentru a se descurca cu brio atât în operaţiuni tipice de comando, cât şi în domeniul contra-spionajului, fiind pregătiţi de specialişti din serviciile secrete MI -5 şi MI -6. Antrenamentele lor includ deprinderea tainelor luptei cu cuţitul ale indienilor apaşi, Sayoc Kali, Krav Maga sau Jeet Kune Do, stilul de arte marţiale fondat de însuşi Bruce Lee.
Brigada Leopardului de Zăpadă
Puţine forţe speciale transmit groaza şi disperarea pe care o par să o împrăştie, la fiecare pas, membrii trupelor de comando chineze, aflaţi cu siguranţă printre cei mai buni luptători din lume.China a avut încă din Antichitate o bogată tradiţie a luptătorilor şi gărzilor imperiale de elită. În pofida efectelor "Revoluţiei Culturale", această moştenire s-a transmis mai departe şi Chinei comuniste. În prezent. Marele Dragon beneficiază de protecţia a numeroase detaşamente şi brigăzi de trupe de elită. Între acestea se evidenţiază Brigada Leopardului de Zăpadă a fost denumită astfel la propunerea ofiţerului Qu Liangfeng, care a decis că numele leopardului zăpezii este cum nu se poate mai potrivit, deoarece această felină sălbatică scapă adesea ambuscadelor vânătorilor şi se întoarce, neştiut, pe urmele lor, ucigându-le toţi câinii. Este un corp special alcătuit doar din ofiţeri experţi în Sanshou militar, o formă de kung fu full-contact, cu potenţial mortal, adaptată special pentru scoaterea rapidă din luptă a oponentului. Brigada Leopardului a participat, împreună cu omologii lor din Spetsnaz, la exercitţiile comune "Cooperation-2007", destinate combaterii anti-terorismului.
Antrenamentele sunt epuizante, dar eficiente, un luptător din cadrul brigăzii fiind capabil să facă, fără pauză între ele, serii de 200 de flotări, 200 de flexii abdominale şi 100 de genuflexiuni. Rezistenţa lor este de invidiat: orice membru al Brigăzii Leopardului poate alerga pe o distanţă de 10 kilometri, cu o greutate de 35 kilograme în spate.

luni, 5 noiembrie 2012

Comunicat nr. 250/04.11.2012


Ministerul Apărării Naţionale 
Direcţia Informare şi Relaţii Publice 
E-mail: presamapn@mapn.ro 
Contact: 021-319.60.22



COMUNICAT NR. 250 
Data: 04.11.2012 


COMUNICAT DE PRESĂ


Urmare a rezultatelor analizei efectuate de către comisia constituită prin ordin al ministrului apărării naţionale, Corneliu Dobriţoiu, pentru verificarea modului de acordare a gradelor şi înaintare în grad a ofiţerilor în rezervă din M.Ap.N, s-a dispus revocarea ordinelor de avansare sau acordare a gradelor în rezervă pentru cazurile din anii 2011 şi 2012, în care nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea 80/1995.

Situaţia ordinelor de avansare sau acordare a gradelor în rezervă, emise în anii 2011 şi 2012, şi care nu îndeplinesc condiţiile legale, este:

• persoane care au fost înaintate în grad în anul 2011: 316
• persoane cărora li s-au acordat grade în rezervă în anul 2011: 426
• persoane care au fost înaintate în grad în anul 2012: 77
• persoane cărora li s-au acordat grade în rezervă în anul 2012: 16 

Situaţiile nominale cu persoanele care au beneficiat de avansări sau acordări de grade în rezervă, în cazul cărora s-au constatat nereguli, sunt publicate integral pe pagina din Internet a Ministerului Apărării Naţionale, www.mapn.ro.

Totodată, au mai fost revocate ordinele de acordare de grade în rezervă, ca urmare a solicitărilor proprii, înaintate ministrului apărării naţionale, pentru Kövesi Laura-Codruţa, Turcescu Robert Nicolae şi Kelemen Ioan Hunor.



Biroul de Presă

Armata, reazem pentru naţiune



AL ZECELEA DISCURS

Armata, reazem pentru naţiune.

Năruirea zidirilor

„Nimeni nu va căuta un grad pe umăr în câmpul de luptă, atât timp cât îl poate obţine într-o antecameră”

NAPOLEON BONAPARTE,
Maxime şi Cugetări, 114.

Am avut privilegiul să cunosc bine această instituţie. Poate că este nimerit să spunem că Armata este mai mult decât o instituţie. Ea este tratată  sub această sintagmă în mod mecanic, îndeosebi atunci când se fac referiri la structura şi organizarea guvernamentală sau la ministerul ce poartă numele misiunii sale sacre: apărarea naţională. Dar Armata are personalitate proprie clădită din suma sacrificiilor sale, născută din identitatea numelor miilor de jertfiţi pe câmpurile de luptă, hrănită de speranţa unui neam întreg de-a lungul timpului istoric. Armata este şi astăzi reazem la greu nu doar ca reflex al conştiinţei unei naţiuni de sine recunoscătoare, ci mai ales ca menire nealterată, conservată de aceeaşi conştiinţă. Alături de biserica pământeană  Armata s-a constituit în nucleul mereu viu al revitalizării fiinţei naţionale făcând posibilă fie salvgardarea existenţei statelor româneşti, fie plămădirea unităţii lor definitive. Cu siguranţă că cel care a lucrat la Constituţia din 1991 a avut un subconştient luminat de harul dumnezeiesc, atunci când a individualizat Armata la articolul 118. Pentru-că a extras-o din grămada administraţiei cotropită de ariviştii politici punând-o cu dreaptă cumpătare sub suveranitatea poporului. Aşa ar fi trebuit să fie. Prin anii ”94-”99 se tot făceau simpozioane şi dezbateri care mai de care mai siropoase şi pline de izul cosmopolit al noilor „paradigme în schimbare”. Erau noii aparatnici de la Hans Seidel, Manfred Worner, Soros, Conrad Adenauer şi chiar George Marshall care pregăteau asiduu viitorii politruci, exegeţi ai unui model de gândire steril şi înstrăinat de nevoia reală a ţării. Eu însumi am achiesat cu tandră credulitate la „noile abordări” având convingerea că militarul trebuie să accepte procedural liniile directoare ale puterii politice, supunându-se organic legilor emise de puterea legitimă în exerciţiul funcţiunii. Nu aveam de unde să ştiu că mă aflam în faţa unei grave erori de percepţie a realităţii manipulată expert de noii propagandişti integraţionişti. Nu aveam de unde să ştiu, şi ca mine mulţi alţii, că miezul dur al conştiinţei naţiunii – intelectualul angajat – avea să devină un hibridat de drept comun, un gangster fără de pistol care participă cot la cot cu bandiţii de preerie la spargerea băncilor. Nu aveam de unde să ştiu, şi ca mine mulţi alţii, că al doilea reazem de naţiune – Armata -  avea să fie ţintă fixă pentru cei dinăuntru vânduţi, şi mai ales pentru cei dinafară cumpărători, descompunând-o până l-a insignifiant, decapacitând-o până la lipsă de reacţie şi rebotezând-o în cele din urmă până a nu mai fi românească. Ba, chiar pe timpul unei guvernări liberalo-socialiste de tristă aducere aminte se scosese atributul de „naţional” din denumirea ministerului apărării! Până unde s-a ajuns cu iniţiativă personală a slugărniciei colective. Pentru că, vezi doamne, apărările nu mai sunt „naţionale” atâta timp cât noi vom fi în alianţa nord atlantică! Aceată formă de slugărnicie jenantă, până şi pentru noii stăpâni, şi-a pus amprenta pe fizionomia comportamentală a ofiţerului român. Căderea sub greaua influienţă a unui politicianism gudurist, chitit numai pe succes nemeritat şi imediat, a făcut din profilul militarului de profesie un contur contorsionist, dispus la „figuri” de balet pe sârmă pentru a supravieţui hachiţelor politrucilor civili. Militarilor le-a fost dat în cap cu textul liberschimbist al controlului civil asupra structurilor de forţă până când aceştia au început să renunţe la rigoarea meseriei însuşindu-şi metoda lascivă a cocotelor de cabinet. „Jmecheria” cu controlul civil, în fapt un act procesat şi până în 89 de camarila comunistă, a substituit necesitatea cu necesarul. Adică, controlul civil a luat forma controlului de către civili a acestor instituţii, şi nu atât la vârful reprezentării politice cât mai ales în mecanismele dure ale procesării deciziei militare. O hoardă de trepăduşi, odrasle ale potentaţilor, cărăuşi de tavă cu pahare de wisky şi cafele la ibric, aveau să aterizeze pe posturi consacrate a fi ocupate de profesii strict militare. Consilieri pricăjiţi şi consiliere sulemenite şi-au găsit locul pe la cabinete de secretari de stat, ba chiar până şi la cabinetul „şefului cel mare” al semegheului; directori stafidiţi şi directoriţe plăpânde, dar cu dare de seamă aleasă, au invadat structurile de înzestrare, de politici publice, chiar de analiză politică şi strategii operaţionale, şi de ce nu, cele de imagine publică, secretariat general, logistică şi nu în ultimul rând structurile de management al resurselor de toate felurile, cu predilecţie cel al resurselor umane. Trai, neneacă, nu glumă! Totul a devenit „civilit” cu mare dare de mână pentru acoliţi şi datornici. Invazia nu a rămas însă, fără urmări imediate. Bugetul gemea sub greutatea balastului acumulat. De undeva trebuia redusă acestă armată, „numeroasă” şi „ineficientă”, şi pentru ca treaba să fie în ton cu politica zilei, s-a trecut la o restructurare drastică prin trimiterea acasă a mii de ofiţeri, maiştri şi subofiţeri,  sub acoperirea legii disponibilizării de necesitate. Dar acestă disponibilizare nu a făcut nici pe departe o aşezare a corpusului militar. Dimpotrivă. Tăierile cele mai grave s-au făcut la structurile de bază, la nivelul unităţilor operative şi al statelor majore al unităţilor şi marilor unităţi tactice. S-a ajuns până la inacceptabila  situaţie de a se fractura lanţul de comandă-control şi a dispariţiei de pe acest lanţ al omologilor corespondenţi. Am folosit termenii tehnici de construcţie a sistemelor militare, chiar dacă cititorului neavizat îi va fi mai greu să le înţeleagă, dar este un limbaj al profesiei de credinţă şi nu putem să nu exprimăm întocmai esenţa demersului. Cu riscul de a fi acuzat de ermetism, îmi asum aceste abordări pentru că ele sunt realităţi consumate care ne dau explicaţia situaţiei la zi. Anume, la ce s-a ajuns! La o gravă disproporţie dintre necesarul de execuţie şi structurile birocratice. O hidrocefalie structurală la nivelul conducerii ministerului a blocat procesul decizional oportun, a divagat infructuos în birocratism zelos şi excesiv cu repercursiuni grave în fundamentarea soluţiilor competitive. Reţeaua invizibilă a intereselor politicului a deturnat necesităţile reale ale armatei către zone obscure, adesea în concubinaj cu corupţia şi crima organizată. Afaceri cu programe netrebuincioase, adesea depăşite, cochetării cu reţele dubioase în vânzări de armamente, achiziţii directe de tehnică navală în stare de avarie, modernizări ale avioanelor cu resursele consumate, implementări preferenţiale ale unor sisteme de transmisiuni, redislocarea arbitrară a comandamentelor în teritoriu însoţită de desfiinţarea discreţionară a marilor unităţi zonale, sunt tot atâtea explicaţii ale acestui melanj periculos dintre interesele exterioare pernicioase şi nevoile reale ale instituţiei militare, în fapt ale naţiunii române. Pentru politicienii zilei Armata este ca o cocardă tricoloră pe care şi-o pun la butonieră cu ocazia evenimentelor festive. Şi mai este Armata Română un tributor de morţi pe câmpurile de luptă ale altora pe care îi avansăm „post mortem” şi îi trecem pe marmora neagră a câte unui monument ridicat în parcuri de promenadă. Nu mai este mult până când ministerul apărării naţionale va ajunge ministerul funeraliilor naţionale! Mai nou am observat că fiecare „familie” politică îşi produce ceremonialul la monumentul preferat. Unii la Academia Militară, alţii la Parcul Carol şi mai nou la Palatul Copiilor. Nu ar fi nimic rău în a celebra sau comemora eternitatea eroilor! Numai că sectarismul politic îi face pe unii să nu participe la ceilalţi. Fiecare cu eroii lui! Asta am ajuns! Dar dincolo de aceste aspecte, îndeobşte ştiute, ceea ce m-a pus sub grea tristeţe este spiritul de corp al oastei. Puterea unei armate, mai presus de numărul său, vine din coeziunea sa, din abnegaţia ca formă manifestă a datoriei necondiţionat împlinite. Corpul viu al unei armate se deosebeşte de orice altă organizaţie umană. A compara Armata  cu ministerul educaţiei sau industria mineritului, cu tot respectul care-l port pentru ambele categorii de profesii, este o gravă şi periculoasă eroare. Insist pe acest subiect pentru a preveni intervenţia patibulară a vreunui excrement ideologic care a făcut spectacol mediatic pe seama oştirii noastre. Din respect pentru camarazii militari, nu-i dau numele. S-a ajuns la inhibarea spiritului de corp ca urmare a unei politici stânjenitoare pentru guvernanţii ultimilor ani, ca să nu-i spunem de-a dreptul idioate, în ceea ce priveşte statuquo-ul militarului, indiferent de gradul său.  Am făcut de mai multe ori afirmaţia că militarii nu trebuie să fie în topul ştirilor şi nici în clasamentele de notorietate. Cu cât se dau mai puţin în spectacol, cu atât este mai bine pentru ei şi pentru ţară. Calitatea lor se apreciază nu după cum se prezintă în faţa camerelor de luat vederi sau în pa­ginile jurnalelor, ci după modul cum îşi fac datoria. Cea mai bună protecţie a unei armate este să fie lăsată să-şi facă treaba – spunea un general englez. Ori treaba unei armate este aceea de a fi gata în orice moment să riposteze faţă de orice agresiune asupra naţiunii. Iar treaba militarului este să ştie să aducă victoria de pe câmpurile de bătaie chiar dacă pentru acest lucru trebuie să și moară. Să moară fără regrete! Dar pentru cine şi pentru ce? În 1940 armata franceză a fost pe punctul de a nu se putea mobiliza. Starea de corupţie a guvernărilor, prostituţia politică şi dezinteresul faţă de populaţie i-au făcut pe foarte mulţi francezi să nu se prezinte la centrele de mobilizare. Tinerii chiar refuzau ostentativ această obligaţie, pe care considerau că nu mai este a lor. Pe zidurile Parisului puteai vedea oriunde sloganul „pour qui? pour qoi”(pentru cine? pentru ce?) Da, cu adevărat pentru cine şi pentru ce să-ţi dai viaţa? Când tu nu mai reprezinţi decât un cod de bare pregătit pentru a fi scos din evidenţe! Aici este marea bubă, domnilor guvernanţi! Aţi reuşit să faceţi în câţiva ani ceea ce nu au reuşit să facă ocupanţii în mai bine de o jumătate de secol. Aţi desfiinţat spiritul de sacrificiu şi abnegaţia. Aţi ucis sursa eroismului pentru cauza naţională. Pentru că aţi ucis orice cauză şi ideal naţional. Tot speraţi că va fi mereu pace. Să dea Dumnezeu aşa să fie. Dar uitaţi-vă numai de unde vine ciuma duşmăniei. Uitaţi-vă că inamicii cei mai feroce sunt creaţi de voi înşivă, prin neglijenţă, desfrâu şi trădare. Inamicii sunt printre noi şi se lăfăie în ospeţele pe care le oferiţi din truda acestui popor. Aţi făcut tot ce v-a stat în putinţa voastră silnică să faceţi din profesia de militar un rău, cumva necesar, iar ofiţerii să fie percepuţi ca nişte paraziţi „în două cizme”, crescuţi la muncile agricole, minerit sau canal, după spusele unui patentat idiot şef de partid. O ţară care îşi tratează astfel ofiţerii merită de a fi umilită, la rându-i, în acelaşi mod. Ceea ce ni se întâmplă deja, zilnic!
Condiţia generalilor şi ofiţerilor superiori români este stânjenitoare, pentru  că aţi indus în percepţia socială condiţia lor de… vătafi, caporali cu vipuşcă sau urmaşi ai lui Moş Teacă şi nimeni nu face nici un fel de gest pentru a ieşi dintr-un astfel de con de umbră şi de dispreţ. Nici dinspre clasa politică, nici dinspre compo­nenta intelectuală, şi din nefericire, nici dinspre cea militară, unde îl includ şi pe preşedintele ţării. Fiecare din voi, domnilor politicieni, din 1990 încoace, nu aţi făcut altceva decât să transformaţi gradul de general într-o monedă de schimb, într-o recompensă de fidelitate, într-un instrument de manipulare şi o convenabilă cumpărare a tăcerii. Criteriile stabi­lite pentru astfel de avansări, ca şi practicile folosite, sunt bizare, absconse, ar­bitrare şi nu fac altceva decât să accentueze şi mai mult dependenţa parti­zană de politic a profesiei de militar. De aici vin umilinţa şi degradarea morală ale milita­rilor. Aţi adus în interiorul acestei caste viciul care a cancerizat ţara. Ori, îndreptarea nu poate veni, în asemenea condiţii dinspre cei care au compromis-o. Mă consolez cu şansa noastră de a fi în structurile Alianţei. Pentru că o asemenea structură ar trebui să reacţioneze corectiv cât de repede posibil. Şi fără menajamente. Mai marii zilelor noastre ar fi trebuit să ştie că partenerii din alianţă ţin mult la armatele lor. Cu atât mai mult, integrarea armatei nu ar fi trebuit conjugată cu diminuarea rolului său de păstrătoare a mândriei şi demnităţii naţionale ori cu transformarea sa într-un element subsidiar cu sarcini periferice în operaţiile conduse de mai marii zilei. Iată de unde vehemenţa mea împotriva desconsiderării acestei instituţii-simbol în care Naţiunea, de la Domnitorul Cuza încoace, a învestit propria istorie şi identitate.
Dar nu numai cei în uniforma trupelor sunt victima colectivă a acestui sistem căpătuit. Nu-mi arog atribuţii peste limita cunoaşterii reale a lumii celor în alte uniforme dar condiţia funcţionarilor cu statut special, mai de-a dreptul, a poliţiştilor de toate gradele, a forţelor militare din alte instituţii de forţă decât Ministerul Apărării Naţionale, şi se ştiu care sunt acelea, slavă domnului, este la fel de precară, dacă nu cu mult mai rea. Dependenţi de mogulii politici locali, de dirigenţii de la centru dar mai ales de primarul înţepenit în funcţie prin mecanisme electorale parşive, supravieţuiesc prin obedienţă încărcată de umilinţe de tot felul, reconfigurându-se, din spirit de conservare, din apărători ai legii şi ordinei în complici ai corupţiei şi capriciilor înstăpâniţilor. Dacă adăugăm faptul că mulţi dintre cei intraţi în sistem au fost cooptaţi, pe uşa din dos, fără niciun criteriu profesional, fără un anume profil de demnitate personală, fără conduită instituţională, ne explicăm de ce rata defectelor este atât de mare şi de ce indicele de încredere în securitatea publică este ruşinos.
Nici serviciile speciale nu se simt prea bine. Din resursă de imunitate informativă a naţiunii sunt pe cale să se transforme în prestatori de servicii private, pentru potentaţi! Lăsaţi de izbelişte din punct de vedere legislativ prin dese şi repetate amânări parlamentare, acestea funcţionează pe principiul minimei rezistenţe şi a autoprotecţiei cenzurate. Apoi caruselul diseminării informaţiilor îl face pe ofiţerul specialist, indiferent în ce structură activează, vulnerabil faţă de chiar ţinta informativă. Este pus în lumina publică, contrar cutumelor profesiei! Decizia departamentală, dar nu de puţine ori chiar cea strategică, este surdă la produsul analizei informative, discreţionară şi arbitrară, iar rezultatele se văd în planul eşecurilor diplomatice, economice şi financiare, în cele două planuri. Nu spun deocamdată şi militare pentru că îmi rezerv o ultimă resursă de speranţă. Puterea unei naţiuni constă, dincolo de potenţialitatea sa integrată, în capacitatea de a valorifica rapid, prin informaţie, stările şi situaţiile de oportunitate. În Românica noastră, vorba unui drag mie prezentator de presă, se hotărăşte astăzi pentru alaltă-ieri! Caducitatea decizională este rateul zilnic al progresului, iar grimasa neputinţei în faţa unor realităţi care mereu  sunt înaintea noastră cu cel puţin o etapă istorică se ambalează în câte o glumă răsuflată sau rânjete lamentabile. Para”blegia” la care făceam trimitire nu vine din lipsa puterii ci din incapacitatea actului de voinţă. Ori a vrea nu este suficient fără a şti cu exactitate şi rigoare coordonatele ţintelor naţionale. 
Așadar, domnilor guvernanți din toate zările și din toate timpurile! Nu uitați! Armata, alăturată celorlate instituţii de forţă, trebuie să redevină acel reper de încredere al societăţii în ansamblul ei, care poate da temei mândriei de a fi român şi poatet să rămână, pe mai departe, un argument convingător şi un instrument descurajant la îndemâna naţiunii, în situaţii critice. Dar pentru a deveni aşa ceva este mai mult decât nevoie ca întregul sistem al instituţiilor de forţă să fie extrase de pe taraba murdară a partidelor politice!

General(r) dr. Mircea Chelaru
Din cartea ”România Moluscă” ed. SEMNE, București,  2012

luni, 6 august 2012

SCMD sustine demersul MApN de verificare a modului de acordare a gradelor militare in perioada 2010-2012


Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22

Comunicat nr. 155
Data: 03.08.2012
COMUNICAT DE PRESĂ


Comisia constituită în baza Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M 66 din 22 iunie 2012, cu atribuţii în verificarea modului de acordare a gradelor şi înaintare în grad a militarilor în rezervă, în perioada 2010-2012, a finalizat verificarea acordării gradelor militare în anul 2012, respectiv 2011, rezultatele fiind următoarele:

În cursul anului 2012 au fost 205 cazuri de avansări sau acordări de grade în rezervă, din care:
- 19 situaţii de acordare de grade în rezervă, din care 16 nu îndeplinesc condiţiile legale, reprezentând 84,2% din total;
- 186 de situaţii de înaintări în grad în rezervă, din care 77 nu îndeplinesc condiţiile legale, reprezentând 41,4% din total.

În cursul anului 2011 au fost 1.257 de cazuri de avansări sau acordări de grade în rezervă, din care:
- 534 de situaţii de acordare de grade în rezervă, din care 426 nu îndeplinesc condiţiile legale, reprezentând 79,7% din total;
- 723 de situaţii de înaintări în grad în rezervă, din care 316 nu îndeplinesc condiţiile legale, reprezentând 43,7% din total.

În toate situaţiile a fost constatată nerespectarea condiţiilor prevăzute în Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, şi în "Normele privind sistemul de gestiune a resurselor umane în Armata României", aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M 105/2002.

Precizăm că această comisie a realizat o analiză statistică a numărului de grade acordate şi a temeiului legal şi nu o analiză a persoanelor care au beneficiat de acordarea de grade.

Prin ordin al ministrului apărării naţionale, perioada de verificare a gradelor a fost extinsă până în anul 1990.
Situaţia nominală a persoanelor în cazul cărora s-au constat nereguli a fost înaintată, de către comisie, ministrului apărării naţionale, care va dispune, în consecinţă, măsurile care se impun.

De asemenea, urmare a numeroaselor solicitări ale mass-media, situaţiile vor fi postate pe pagina din internet a Ministerului Apărării Naţionale, www.mapn.ro.
Biroul de Presă
 
Iata cateva nereguli care trebuie cercetate:
 

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a publicat, vineri, lista avansărilor în grad din 2011 şi 2012 în care au fost constatate nereguli, printre numele cu probleme fiind şi guvernatorul Mugur Isărescu sau fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu.
În listele MApN se află persoanele în cazul cărora au fost acordate grade militare în rezervă ori s-au realizat avansări în grad în rezervă, în 2011 şi 2012, fiind constatate nereguli de către minister.
Între cei menţionaţi în listele MApN se numără guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, care a obţinut în 2011 gradul de colonel după ce fusese locotenent.
Un alt caz, tot din 2011, este al fostului premier Mihai Răzvan Ungureanu, a ajuns din locotenent, maior la gradul de colonel. Totodată, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a primit gradul de colonel din statutul de absolvent. Aceeaşi situaţie este în cazul procurorului general Laura Codruţa Kovesi, care a obţinut gradul de locotenent-colonel, anterior fiind absolvent.
De asemenea, fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, a obţinut în 2011 gradul de colonel, după ce îl deţinuse pe cel de locotenent-colonel, potrivit Mediafax.
Colonelul Aliodor Manolea
În plus, în listele de la MApN apar inclusiv psihoterapeutul Aliodor Manolea, care în 2011 din căpitan a devenit colonel, dar şi analistul Bogdan Chirieac, ajuns de la caporal la colonel.
Totodată, în situaţia prezentată de Ministerul Apărării pentru avansările în grad din 2011 mai figurează primarul Buzăului, Constantin Boşcodeală (de la locotenent la căpitan), senatorul independent Chirvăsuţă Laurenţiu (de la locotenent-colonel, la colonel), fostul primar de Botoşani Cătălin Flutur (de la sublocotenent la colonel), dar şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur (de la locotenent -colonel la colonel).
Pe listele din 2011 mai apare fostul şef al ANI, Cătălin Macovei (de la maior la locotenent-colonel), fostul secretar de stat în Ministerul Muncii, Nicolae Ivăşchescu (de la locotenent-colonel la colonel), fostul şef al TVR, Alexandru Lăzescu (de la locotenent la colonel), senatorul UNPR Ovidius Mărcuţianu (de la sublocotenent la locotenent-colonel), deputatul Eugen Nicolicea (de la locotenent-colonel la colonel).
De asemenea, procurorul şef al DIICOT, Codruţ Olaru, a fost avansat de la gradul ca caporal, la cel de locotenet colonel. Ulterior, i-au mai fost acordate grade în rezevă ajungând colonel.
Pe lista MApN mai apar primarul din Piteşti, Tudor Pendiuc (de la locotenent la colonel), deputatul Cezar Preda (de la locotenent la colonel), fostul primar al Craiovei, Antonie Solomon (de la locotenent la colonel), actualul primar de la Slatina, Darius Vâlcov (de la sublocotenent la maior).
Emilian Schwartzenberg, devenit locotenent colonel
Şi fostul director Metrorex, Gheorghe Udrişte, a obţinut gradul militar de colonel, după ce fusese locotenent.
Totodată, în 2011 au mai fost acordate grade şi fostului ministru de Finanţe, Bogdan Drăgoi (absolvent de studii superioare devenit maior), deputatului Nicolae Păun (de la soldat la locotenent colonel), senatorului PDL Ion Ruşeţ (de la caporal la colonel) şi deputatului PDL Alin Trăşculescu (de la fruntaş la locotenent-colonel).
De asemenea, în lista înaintărilor în grad în rezervă din 2012 mai apar fostul preşedinte al CJ Iaşi, Constantin Simirad, care din sublocotenent a devenit colonel, dar şi fostul primar al sectorului 6, Cristian Poteraş, devenit din locotenent-colonel, colonel.
Pe lista celor care au primit grade în rezervă în 2012 apare Emilian Schwartzenberg, care a devenit, de la absolvent de studii superioare, locotenent colonel. Şi realizatorul TV Vlad Enăchescu a obţinut grade militare, în 2011 ajungând de la absolvent sublocotenent.
De asemenea, foşti membri ai echipei de fotbal Steaua - generaţia '86, apar pe listele cu avansări în grad cu nereguli din 2011. Este vorba de Miodrag Belodedici (de la locotenent la colonel). Gabi Balint (de la căpitan la comandor), Ladislau Boloni (de la sublocotenent la colonel), Helmut Duckadam (de la maior la colonel), Adrian Bumbescu (de la locotenent-colonel la colonel), Ştefan Iovan (de la căpitan la colonel), Victor Piţurcă (de la căpitan la comandor).
Pe lista MApN mai apare şi Gheorghe Hagi (de la soldat la colonel) şi Dumitru Stîngaciu (de la căpitan la colonel).
 

marți, 24 aprilie 2012

I N M E M O R I A M : Lt. Col. HUȚANU ION, ȘEF DE STAT MAJOR, B. 193 Gr. GALAȚI - U L T I M U L V E T E R A N




1. A trecut un an de la decesul, în 27.03.2011, al lui Frank W. Buckles (110 ani), ultimul veteran din Armata SUA participant la Primul Război Mondial (între timp, s-au stins și ultimele 2 veterane cunoscute în lume ale conflagrației menționate, care au luptat în Armata Marii Britanii). Evenimentul a fost relatat pe larg: participarea la funeralii a Președintelui și Vicepreședintelui SUA, drapele coborîte în bernă pe toate clădirile federale și ambasadele SUA, rezoluție a Senatului SUA dedicată veteranului, servicii religioase, onoruri militare, drapelul SUA înmînat fiicei. Solemnitate care a prilejuit, de fapt, comemorarea întregii generații a războiului.
RESPECT, RESPECT, NESFÎRȘIT RESPECT! Atitudine pentru care SUA merită toată prețuirea.  
2. Acum să vă povestesc și urmarea (SF), necunoscută marelui public, dar posibilă (oare?).
Închideți ochișorii, strîngeți din genuțe, relaxați-vă profund, numărați calm din 0,0231 în 0,0321 pînă la 10000, apoi lăsați mintea să zburde liber...
Imaginați-vă că, inspirat de atitudinea deosebit de tranșant-respectuoasă a actualului regim politic românesc față de bravii oșteni activi și rezerviști ai Țării noastre și îmboldit, mai cu seamă, de succesul cu răsunet mondial al reformei salarizării și pensiilor acestora, președintele Obama ar face un turneu național/internațional, după onorarea locului de veci al veteranului decedat (Dumnezeu să-l odihnească, mare noroc a avut că n-a trăit pe la noi – nu mai apuca el 110 ani, neam!). Ar vizita cîteva baze militare din SUA, spitalele veteranilor, precum și principalele teatre de operații unde sunt dislocate efective ale Armatei americane angajate în lupta împotriva terorismului și pentru sprijinirea democrației.
În alocuțiunile rostite cu respectivele prilejuri, dur, dar și fără menajamente, președintele SUA, înalți oficiali de la Pentagon și din Secretariatul pentru Problemele Veteranilor (echivalent la noi cu Administrația Cimitirului Ghencea Militar), precum și lideri importanți ai asociațiilor de foști luptători, ar releva liniștiți, cu îndreptățit calm capitalist (deoarece modelul a fost, deja, validat cu succes în România, important partener al SUA/NATO și exportator calificat de bune practici planetare), efectele devastatoare ale crizei economice pe care a traversat-o țara lor și ar semnala, totodată, riscurile revenirii necazurilor. Acestea au pus/pun/pot pune la grea încercare bugetul Apărării, ceea ce ar solicita măsuri financiare ferme de austeritate în întregul organism militar. De fapt, ar fi vorba, ca și la noi, despre un nou episod al eternei povești a grelelor moșteniri. Vezi Doamne, administrațiile anterioare, prin suite de politici populiste ar fi crescut, care mai de care, succesiv, prin pomeni nesăbuite (cu tentă vădit electorală), salariile militarilor activi, precum și pensiile veteranilor, la niveluri de nesuportat pentru societatea americană, astfel încît, în prezent, acestea îmbracă un veritabil caracter de lux și nesimțire ordinară.
Devine, astfel, inacceptabil pentru comunitate și, în esență, pentru contribuabili, ca Armata să se plimbe lela/creanga prin lume, să-și „loisireze” oamenii lăsîndu-i să joace pe viu pac-pac și jocuri video cu împușcături, să se dea cu avionul și cu vaporul. Iar pentru tot acest desfrîu, militarii să mai fie și plătiți cu sume exorbitante (se zvonește că piloții de aeronave de pe portavioane au salarii anuale mai mari decît Președintele SUA, dar acesta din urmă, culmea, nu a protestat, încă!!!). Mai mult, sînt răsplătiți cu pensii sfidătoare pentru bunul simț comun (că nu se mai satură, pensionarii ăștia ai lor, zău așa!). Nu este normal, deci, ca simplul fapt al alegerii și profesării unei meserii în care, întîmplător, dar numai întîmplător, se mai și moare cu sutele de mii în timpul și din cauza ei, să nască o castă de sinecuriști, de favorizați îmbuibați, și întreținuți jenanți. Situația asta nu mai poate continua!
Așa încît, Congresul aprobă unanim (ei, din fericire, nu îi au pe cei 322 de gigi-contriști) diminuarea, de urgență, cu 25%, a salariilor militarilor activi, eliminarea sporurilor, primelor, bonusurilor, inclusiv de campanie etc., precum și recalcularea, revizuirea și, în final, regularizarea pensiilor (cei 3 R ai succesului, potrivit avangardistei expertize românești în materie) pînă la aducerea acestora către nivelul minimei subzistențe. Nu că ar fi o problemă, deoarece, în majoritate, militarii SUA au parcurs stagii dure de pregătire pentru supraviețuire. (În România, nici atît nu există impedimente - instinctul de supraviețuire este un dat mai mult decît genetic și un fapt ancestral de spiritualitate și cultură populară. Primele lecții de perfecționare sînt absorbite cu nesaț încă de la sîn – vezi decrețeii, și, mai nou, povestea concediilor și a indemnizațiilor pentru mame etc.)
Sumele astfel economisite ar fi exclusiv investite în cucerirea, civilizarea și dezvoltarea infrastructurii Vestului Sălbatic (ex. autostrăzi făcute cu firma Bechtel la ea acasă!!!; noi cazinouri populare de tip economat în LA) și la reconversia profesională a multor mii de vînători americani nativi, cowboys și cowgirls aferente.
Corelativ, ar urma și importante reduceri de efective - adică, dintr-o grupă de pifani sînt ușuiți acasă 1-2 G.I.s, nu contează cine fiindcă situația din teatre s-a cam stabilizat; dintr-un echipaj de avion cu dublă comandă 1-2 zburători, căci pot fi trimise în misiuni și aeronave fără pilot; pe distrugătoare rămîn numai vîslașii ca să poată aduce navele în porturi șamd. Resursele umane disponibilizate sînt sortite campaniilor agricole, mineritului, canalelor, transmunților lor diverși, caselor poporului american, toate acestea cu efectul benefic pentru societate al activării subite a bursei job-urilor (s-ar îndeplini, astfel, și un angajament prezidențial privind creșterea gradului de ocupare a forței de muncă).     
Ca urmare, mai întîi, măsurile menționate se pun în discuția societății, fără un răsunet deosebit (credem noi) cu excepția reacțiilor destul de ferme ale celulelor Al-qaida și ale sindicatelor crimei organizate - rămîn fără obiectul muncii! Astfel, unii amenință cu abandonarea în masă a cursurilor de planorism, chestie similară falimentului tuturor aerocluburilor SUA și cu diminuarea amenințării teroriste. Ceilalți cu reducerea prostituției și distribuției de droguri pe o perioadă nedeterminată, fapte ce pot perturba grav activitatea Guvernului, armatei, poliției și, de fapt, a majorității agențiilor federale. De asemenea, în semn de protest, hackerii români blochează timp de 10 minute site-urile pedofililor americani și sistemele de operare de la rețelele fast food, ceea ce mai înviorează, puțin, atitudinea civică.
Apoi, situația s-ar supune, în sfîrșit, atenției militarilor/veteranilor, mai puțin a celor netransportabili, a lobotomizaților complet și a cîtorva generali incapabili să înțeleagă din prima progresul. Acestora, explicațiile necesare li s-ar da ulterior de către niște tipi școliți la Guantanamo, pînă la însușirea completă a problematicii.
Dezbateri responsabile se inițiază, astfel, în bazele militare, dar și pe front, printre gloanțe, explozii de mașini capcană, nori de tampax și perfuzii cu bloody mary. Predominant este climatul de o religiozitate molipsitoare. Crește exponențial sentimentul ecumenic avînd ca efect reconvertirea interconfesională – de la iudaism la islam și invers – e cea mai simplă variantă, toți fiind circumciși. Apoi, concomitent, de la creștinism la iudeo-islamism, puțin mai dureroasă etc. Aproape că se sistează divorțurile, mai puțin cele politice.
Problematica în discuție este, totodată, tratată cu entuziasm de către întreaga presă transatlantică, pe baza tonului dat de... nu ești pe CNN, nu exiști.
Se desființează, prin autodizolvare voluntară, numeroase asociații ale rezerviștilor, precum și un partid satelit celui prezidențial, creație disperată, ca și la noi, a unui general cu 8 stele în total, fost secretar la Apărare, spre a nu exista tentația, măcar, a opoziției stupide la vrerea ce pohtește șeful statului (iată că noi, românii, nu sîntem în stare de un asemenea gest cetățenesc, sublim în simplitatea sa).    
Reacții interesante parvin pe wikiLeaks de la membrii echipei care a participat la acțiunea de capturare a lui Osama. Aceștia declară la unison (deoarece ei cîntă-n strună întrunit, ca formațiile mixte de balalaice/mandoline/kalașnikoave) că, întradevăr, salariile lor nu numai că sînt de lux, neavînd nici o justificare în riscuri și privațiuni reale, ci chiar luxuriante, iar pensiile de-a dreptul ticăloșite (în acest context, „ticăloșite” este comparativul de superioritate pentru „nesimțite”).
Mediul academic (Harvard, MIT, Yale șamd) nu rămâne nici el în afara dezbaterii. Cercetări ample multidisciplinare (cu durate și intensități similare celor care nasc la noi ideile prezidențiale reformatoare, adică instantanee) relevă faptul că, la urma urmei, rolul primordial al sistemului pensiilor, al acestui tip perimat de mită socială, este de a netezi calea și urgenta deplasarea organizată spre Arlington și nu de a împovăra inutil statul cu grija moșnegilor/babelor veterani/veterance (aici se bagă, de regulă, și citatul, clasic de acum, cu „ieșirea naturală din sistem”, preluat, via Prof. Univ. Dr. Boc, de către doctrina internațională de domeniu).
Reacția predictibilă a masei militarilor/veteranilor este fermă și unitară: „da, am fost niște profitori nenorociți, luzări, bulșiți și madărfacărși ordinari! Dar ne cerem iertare de la Națiune, de la Părinții Fondatori, Constituție (inclusiv de la amendamentele acesteia), „Old Glory” și de la bancnota de 1$ cu triunghi și ochișor, simbolul, de fapt, cel mai puternic al Țării tuturor posibilităților. Este un „must do” să returnăm societății foloasele necuvenite, inclusiv din urmă, deoarece principiul neretroactivității legii este specific societăților arhaice, tribale, inșilor cu adevărat troglodiți, cum sînt, de fapt, românii ăia, care nici acum nu înțeleg mare lucru din rafinamentul filosofiei juridice de tip nou ce flexibilizează contorsionistic instrumentele normative – de la fiecare după nevoile statului, fiecăruia după posibilitățile statului’ ”.
Protestele sporadice și cele cîteva voci izolate din societatea civilă, care, orice ar fi, dezavuează tradițional măsurile financiare, indiferent de obiectivul lor declarat, sînt rapid reduse la tăcere cu sprijinul Homeland Security și subsidiarelor  CIA, FBI, NSA și chiar ETC. Și în acest caz, este determinantă asistența din partea personalului Comunității de Informații din România, infiltrat, undercovered, în rîndul belelelor ălora de pensionari militari conaționali care, de la nivelul lor de rîme fără conștiință socială, s-au apucat ei să vocifereze cînd li s-a impus binele cu o atît de duioasă anasînă.
Un fenomen colateral, dar firesc, totodată, generat intrinsec de situația descrisă este explozia de patriotism în rîndurile militarilor/veteranilor, nemaicunoscută de pe vremea Ofensivei Tet (vezi războiul din Vietnam). Guns n’ roses don’t cry, armata fraternizează cu populația; crește numărul celor care solicită expres reducerea soldelor personale și renunță definitiv la pensii în beneficiul complexului militar industrial. Curg fluxuri de donații ale militarilor/veteranilor către Federal Reserve Bank cu solicitarea redistribuirii spre marea finanță ce trebuie permanent salvată. Se relansează creditarea ipotecară la nivel național prin contractarea de către militari/veterani a sumelor necesare pentru returnarea foloaselor primite necuvenit și sporește pe piață cererea de însemne naționale. Simpla producție de stegulețe, bandane și insigne pare să restarteze, ea singură, economia americană și acest fapt se datorează, evident, tot sacrificiului militarilor/veteranilor.
Măsuri de același tip sînt anunțate instantaneu, unele chiar în avans, și în Marea Britanie, guvernul în exercițiu exploatînd excelent situația creată. Monarhia își întărește poziția și imaginea publică, mai dihai decît cu prilejul pătrunderii prin ulucă, în oborul regal, a unei cămile și adoptarea acesteia de familie, gest greu de admis în vremurile victoriene.
Regina copiază, în mod tradițional, cum face de vreo 7-8-9 șefi de stat americani încoace, și comportamentul actualului Președinte Obama, dar introduce și inițiative proprii, mai pe specificul/gustul insular. Ordonă, spre exemplu, cu scopul optimizării cheltuielilor și al reechilibrării bugetare,  scurtarea la o palmă a lungimii kilturilor purtate de regimentele scoțiene (știți, probabil, că, pe dedesubt, băieții nu prea pun lenjerie intimă, aceasta nefiind prevăzută în normele de echipare). După care hotărăște ca efectivele să defileze, zilnic, prin fața Curții Regale să vadă toți că Imperiul are, încă, big balls (reamintim, în context, că în forma sa modernă football-ul s-a inventat în Marea Britanie cu tot cu huliganii săi).
Între femeile din suita regală, pe de o parte, precum și între anumiți, declarați/recunoscuți ca atare, membri ai Cabinetului Majestății Sale, pe de altă parte, se dă o luptă aprigă pentru locurile din primul rînd al tribunei. Competiția nemiloasă pentru întîietate, de un absolut fairplay britanic, model gentilul Albion, nu afectează, în principiu, reforma salarizării și a sistemului de pensii militare la nivel european. Pe Continent rămân în vigoare, deocamdată, sistemul metric și circulația pe partea dreaptă.

3. Preluarea necritică a experienței românești în materie ne bucură în chip deosebit, fiindcă, iată, putem și noi, românii, da tonul la ceva pozitiv în zona europeană și euroatlantică, mai puțin în spațiul Schengen, aderarea la acesta fiind copios ratată, la mare distanță, de către elevata noastră cîrmuire națională.
Ce înseamnă lipsa de orientare... Dacă am fi cumpărat, la timp, de la nemți, exclusivitatea dreptului de distribuție pentru e.coli în Europa îi scăpam pe oamenii ăia de o așa mare rușine și confirmam în chip fericit bănuielile generale că, în mod normal, bacteria nu putea să provină decît de la noi (fraierii de serviciu ai continentului). Ne amelioram, astfel, vă dați seama, șansele de sprijin german pentru aderare. Poate reușim anul acesta. Dacă nu, ne salvează gripa aviară, tulpina H1 N1 - GOV.RO.
Dar nu-i bai, cîțiva cosași fercheși, selecționați prin programe finanțate (inclusiv comisioanele aferente) cu fonduri europene din cele 8 noi județe ale Patriei și din ȚPSecu (Ținutul Prezidențial Secuiesc), cu pită, ceapă, slană, pălincă, ouă sparte prin capetele cui trebuie, și, în cîteva decenii se rezolvă și asta, ceea ce vă dorim și dumneavoastră!!! Pot participa și studenții de la Secția Maghiară a Facultății de Medicină din Tîrgu Mureș, pentru asigurarea multiculturalismului necesar.
      
4. Apropos, SUA deține cel mai mare laborator criminalistic din lume. Aici se realizează identificarea osemintelor soldaților americani dispăruți în luptă, spre a fi ADUȘI ACASĂ ȘI REDAȚI FAMILIILOR, DEOARECE ÎN ARMATA SUA EXISTĂ O REGULĂ DE FIER: NIMENI NU ESTE LĂSAT ÎN URMĂ ȘI TOȚI ȘTIU CĂ ȚARA LOR VA FACE ORICE PENTRU ACEASTA!!! Fantastică, sublimă, înălțătoare, fără egal, această manifestare a cultului eroilor, dar, în esență, a grijii față de compatrioți!!! (americanii fac asta de zeci de ani și mai sînt peste 70000 de dispăruți, săptămînal fiind primite rămășițele a 2 persoane).

5. Fac paranteza că și din România au dispărut, în ultimii ani, milioane de oameni. La noi, însă, regula este puțin inversată față de cea americană – rămîn de căruță, pe principiul „urma scapă turma”, cetățenii patriei incapabili să dea curs chemării prezidențiale de a-și lua cîmpii. Dispăruții noștri sînt și ei, totuși, căutați asiduu de către un organism statal special înființat în acest scop - Biroul Electoral Central. Din 4-5 în 4-5 ani, secțiile sale externe îi găsesc inclusiv pe conaționalii noștri din Diaspora, presupuși a fi vii, pentru a le recupera cel puțin voturile, dacă nu rămășițele, cu o rată, însă, zdrobitor mai  bună decît cea americană – cu zecile pe minut, ceea ce tehnic pare imposibil, dar nu te  pui cu dorul de țară al românilor în forma sa digitală de manifestare (ne așteptăm în 2012 la depășirea oricăror recorduri, mai ales cînd se va da liber la scrutinul electronic, prin corespondență – milionul lui Baconschi).

6. Ieșiți acum, încet, pîș-pîș-pîș-pîș, din transă și reveniți la mizeria cotidiană în care a fost adusă Țara noastră.
Credeți, cumva, că, de la nivelul unui asemenea respect față de proprii cetățeni, precum cel menționat, Președintele Obama sau oricare alți șefi de state civilizați/civilizate și-ar putea imagina, măcar, să-și „gratuleze” compatrioții, veterani și neveterani, cu epitete de tipul celor care pigmentează/condimentează atît de „inspirat” viețile terne ale simplilor trăitori ai Patriei noastre și, implicit, carierele militarilor/polițiștilor români, în istoria post-decembristă atît de zgîlțîită „on the rocks” a României?

Colonel (r.) Barbu Daniel
E-mail: danielbarbu59@yahoo.com 

P.S. Text scris la 3 ani de la intempestiva mea pensionare și dedicat memoriei dragului și respectatului CAMARAD și OM care a fost Lt. Col. HUȚANU ION, decedat în ziua de 17.03.2012, fost șef de stat major la Batalionul 193 Grăniceri Galați.  

sâmbătă, 18 februarie 2012

Pierderea si regasirea demnitatii umane prin lege


Avocatul locotenentului Alexandru, generalul Ion Panaitescu:

Troica şi Staborul fac legea în armata română!
 
Troica şi Staborul fac legea în armata română!
Aveţi un caz greu, cel al locotenentului Alexandru Gheorghe. S-a propus trecerea în rezervă a clientului dumneavoastră. Atacaţi acum "la baionetă"?
În esenţă, chestiunea pe care o discutăm se referă la atitudinea civică, în raport cu legea. Faptele sunt simple. Un militar este supus judecăţii colegilor săi pentru abateri de la normele de disciplină militară. Punct! Pentru a fi judecat un om în această ţară europeană, civilizată, statul s-a îngrijit să editeze norme, regulamente, ordine şi aşa mai departe. Consiliile de judecată şi consiliile de onoare, potrivit articolului 35 din Legea 80/95 privind statutul cadrelor militare - care este o lege organică -, se iniţiază prin Ordin al ministrului. Ordinele ministrului, instrucţiunile sunt întotdeauna date în aplicarea legii, niciodată contra acesteia. Prin urmare, aici se pune problema de atitudine faţă de lege a militarilor. Din câte cunoaştem, ministrul Apărării este jurist de formaţie, este profesor universitar doctor. Acum se pune o problemă: ce fac militarii acestei ţări? Pentru ei este prevalent un ordin, oricât de nelegal ar fi acesta, sau Legea, Constituţia sau Convenţia Europeană a Drepturilor Omului?
Eu am constatat cu stupefacţie şi cu dezamăgire că pentru aceşti militari - cred că nu e vorba şi de alţii - ai armatei noastre, la ora actuală, funcţionează un fel de autism, ei sunt "închişi" în cazărmi. Pentru ei nu există o comunicare normală cu societatea din care fac parte, pentru ei, legile cetăţii nu contează, Constituţia cetăţii nu contează. Pentru ei contează un ordin, fiindcă acel ordin are o putere mai presus de puterile lor. Ordinul, chiar şi dacă este contrar legilor, se execută de către unii militari cu minţile înguste.
Dacă militarii executau ordinul comandantului suprem în 1989, despre ce mai discutam acum?
Vedeţi dumneavoastră, eu subliniez aici nişte nuanţe. Nu armata de pe vremea lui Ceauşescu a tras în popor. Au fost şi cazuri în care unii militari au tras, dar nu armata în sine. Normele cetăţii au fost prevalente chiar şi pentru acea armată. Pentru cea din ziua de azi, ele nu mai contează! Contează ordinul, oricât de imbecil ar fi acesta. Şi asta este tragic... fiindcă armata rămâne o instituţie închisă, de tip cazon, iar acei militari care dispreţuiesc legea sunt aidoma personajului Moş Teacă a lui Anton Bacalbaşa. Prin urmare, aici am văzut eu, chiar dacă le-am atras atenţia respectuos, dar ferm, că nu există un act normativ care să justifice instituirea consiliului de judecată, militarii s-au uitat la mine ca la unul picat din Lună, ca la un extraterestru.
Am fost la consiliu, le-am dat argumente scrise, i-am pus să ia act de concluziile mele sub semnătura lor . În faţa consiliului, acolo am pledat acest lucru...
Cum a fost în faţa consiliului, aşa cum vedem în filmele americane? Sau aţi vorbit de unul singur?
Nu m-a înţeles niciunul dintre acei ofiţeri! În acel consiliu era şi un ofiţer de justiţie - vai mama şi cozonacul lui! -, deci habar n-aveau, se uitau la mine ca la un om care vorbeşte chinezeşte. Le-am făcut proba legii - asta este suprema ruşine pentru un judecător -, pentru că există un principiu încă de pe vremea romanilor, "iuris novit curia", adică judecătorul cunoaşte legea. Eu am prezumat că nu cunosc legea şi m-am îndatorat punându-le legile pe care le-am invocat la dispoziţie. Le-am dat înscrisurile, i-am pus să semneze, urmând ca ei să mediteze în camera de chibzuinţă la soluţia pe care urmează să o dea. Le-am atras atenţia că nu există un act normativ care să justifice întrunirea lor, că în felul acesta fie sunt o troică, adică acel trio de ofiţeri ai Armatei Roşii care îi executau pe cei care dezertau de pe front. Troica era formată dintr-un ofiţer KGB, un ofiţer politruc şi un ofiţer din trupele terestre care îi executau fără judecată pe cei care călcau pe bec. Cumva se aseamănă povestea asta şi cu aşa-zisul proces al Ceauşeştilor de la Târgovişte. Ei n-au fost condamnaţi niciodată, ci judecaţi sumar şi executaţi. Nu exista nicio lege care să justifice tribunalul militar excepţional.
Revenind la consiliu, acel ordin al ministrului practic nu există! Din punctul de vedere al contenciosului administrativ, este un act administrativ, cu caracter normativ, dat de puterea executivă, în speţă de către ministrul Apărării. Acest ordin trebuia să cuprindă şi un regulament al consiliului de judecată. Esenţa este că acest act normativ, pentru a intra în vigoare, trebuia publicat în Monitorul Oficial. Or, el n-a fost publicat, prin urmare, el nu există! Toate hotărârile, ordinele, ordonanţele, cu caracter administrativ, care nu conţin informaţii clasificate, obligatoriu trebuie publicate în Monitor pentru a produce efecte. În caz contrar, actul este egal cu zero!
Care era soluţia în cazul de faţă?
Soluţia era ca acel consiliu să ia act că nu are la bază un act normativ care să-i justifice existenţa, să se dezinvestească - adică să spună: "Noi nu primim, nu putem să funcţionăm, că n-avem text de lege" - şi să restituie cauza comandantului Flotilei 71 aeriană, iar acel comandant să raporteze pe cale ierarhică ministrului: "Dom'le, n-avem acte, cum să-l judecăm pe nefericitul ăsta? Nu putem să-l judecăm, căci altfel comitem infracţiuni!". Nici ţiganii când se întâlnesc la Stabor nu încalcă legea, pentru că la ei există o tradiţie, o cutumă. Se judecă în baza cutumei. La noi, în armată e acest autism de tip schizoid. Că armata s-a izolat în carapacea ei numită cazarmă, şi pentru ea e mai bun un ordin care nu există decât o lege care există şi care-i obligă la un anumit tip de conduită.
Deci ordinul bate legea...
În armată nu există altceva mai al dracului decât ordinul. Da?... S-a'nţeles?
Să revenim la domnul locotenent. Cum s-a comportat?
Evident că ei o ţineau pe-a lor. Trebuia să îl întrebe de ce s-a dus în Piaţa Universităţii, de ce-a făcut declaraţiile pe care le-a făcut, de ce se poartă în felul acesta? Şi le-am spus: "Dom'le, nu puteţi pune aceste întrebări pentru că dumneavoastră n-aveţi nicio calitate conferită de lege. Prin urmare, el nu vă va răspunde niciodată, la nicio întrebare, îşi rezervă dreptul la tăcere". Şi-am pus punct! "Păi, şi noi cum facem?" "Citiţi legea", le-am spus. V-am făcut proba legii, mergeţi în camera de chibzuinţă, în deliberare, citiţi până vi se fac ochii ca la melc şi poate pricepeţi până la urmă!
A fluierat în biserică, da? Acesta este un fapt. Problema este că, dacă acest fapt se vrea sancţionat, trebuie să existe un act normativ, nu o părere a unei babe de pe şanţ, a mea sau a judecătorului sau ce-o fi el. Ai fluierat, e grav, dar unde scrie că e grav? Spuneţi-mi şi mie! Păi, uite că scrie în ordinul ăsta... Dom'le, nu înţelegi că ordinul ăsta nu există?
Dacă avem un cod penal şi mâine vine un dobitoc şi spune: "Măi, ziaristule ! Faptul că tu stai cu pixul şi cu foaia de hârtie în mână e infracţiune şi uite-ţi dau doi ani de pârnaie!". Tu zici, "da, mă, merg la puşcărie, dar arată-mi şi mie unde scrie treaba asta". Şi dobitocul zice: "Nu scrie, asta-i părerea mea! Şi-ţi mai dau şi-un şut în fund!". Ăsta este un limbaj de Piaţa Matache, dar n-am încotro, trebuie să mă fac înţeles.
Bănuiesc că aţi contestat decizia...
Evident, de-aici încolo ne vom muta în faţa judecătorilor. Eu regret faptul că ministrul Apărării, general de justiţie cu patru stele, este prins într-o situaţie delicată, iar eu sper să nu semneze trecerea în rezervă a tânărului locotenent, fiindcă subordonaţii lui l-au tras pe o pistă falsă... pe ministru. I-au dat un măr otrăvit! Dacă îl trece în rezervă, deschidem acţiune împotriva ministrului. Atunci, el trebuie să mediteze foarte adânc: am avut bază legală? N-am avut! Şi-atunci trebuie să le spună celor din consiliu că acţiunea lor este egală cu zero.
Acest lucru este vătămător pentru locotenentul Alexandru, clientul meu. Potrivit legii contenciosului administrativ, orice persoană vătămată în drepturile sale legitime, printr-un act al puterii executive, are dreptul să formuleze acţiune în contencios pentru a-şi proteja dreptul vătămat. În aceste împrejurări, mergem la instanţa de contencios. Arătăm şi judecătorilor care e situaţia, şi probabil îşi vor face cruce cu ambele mâini când vor vedea ce n-au văzut niciodată: Troica sau Staborul în armată! Şi ăsta nu este un lucru bun pentru armata română. Eu am fost militar şi îmi pare rău că armata este pusă într-o situaţie foarte delicată, gestionată extrem de prost de nişte militari incapabili, în frunte cu comandantul Flotilei 71. Da? Ăla o fi bun zburător - să fie sănătos -, poa'să se dea cu avionul pe cerul patriei cât o vrea, dar pe pământ, aicea, să se supună legilor de pe pământ!
A mai fost un militar la Revoluţie care a apărut în uniformă la televizor, căpitanul Lupoi. A păţit ceva că a vorbit contra regimului şi a încălcat regulamentele în vigoare la acea oră?
Da, a păţit ceva foarte grav, a ajuns senator!
Marcel Bărbătei