Evolutia industriei de aparare

1) Perioada inceputului de an 1990 :

-         Armata romana era inzestrata integral cu produse si echipamente fabricate de

catre industria proprie de aparare ;

-         tehnica militara era corespunzatoare Tratatului de la Varsovia ;

-         unele capacitati militare erau dublate cu alte capacitate, dezvoltate in perioada 1980, pentru a face fata volumului mare de export ;

-         Romania era a cincea tara exportatoare de armament din lume, volumul anual al exporturilor depasind cifra de 800 mil. USD ; din totalul datoriilor tarii industria de aparare a acoperit cca. 7,5 mlde USD ;

-         industria de aparare genera o industrie pe orizontala puternica, iar rezultatele militare ale cercetarilor de varf aveau aplicabilitate in productia civila ;

-         la unele uzine productia era duala, capacitatile militare fiind completate cu capacitati civile ;

-         numarul de salariati care isi desfasurau activitatea in acest sector atingea cifra de 220.000 ;

-         gradul de incarcare a capacitatilor si al personalului era de 100% .

2) Perioada 1990 – 1997 :

- incetarea razboiului rece si desfiintarea Tratatului de la Varsovia ;

- incheierea unor tratate si acorduri internationale pentru reducerea armamentului din dotare si limitarea pietelor pe care Romania putea exporta ;

- comenzile de la principalul beneficiar Ministerul Apararii incep sa se reduca proportional cu apetitul acestei institutii pentru importuri ;

- apare pentru prima oara notiunea de somaj tehnic si deci reducerea de salarii si specialistii incep sa migreze spre alte zone economice, inclusiv in strainatate ;

- industria de aparare incepe sa se dezorganizeze divizandu-se in doua : RATMIL in subordinea Ministerului Industriilor si RA Arsenalul Armatei ;

- apar primele incercari de privatizare mai mult intamplatoare si mai ales pentru satisfacerea unor interese private ;

- exportul de armament se prabuseste, Romania avand interdictii din partea ONU, NATO, SUA si UE pentru anumite zone de conflict ;

- se continua somajul tehnic, concomitent cu plecarea masiva a celor mai buni specialisti, colectivele de cercetare se dezintegreaza ; apar primele concedieri colective ale salariatilor .

3) Perioada 1997 – 2004 :

- continua si se accentueaza declinul industriei de aparare :

     - marea realizare a tarii, de integrare in structurile NATO, nu aduce nimic bun pentru industria de aparare autohtona, pentru ca nici o institutie implicata in acest proces nu a negociat si integrarea acestui sector in noul parteneriat ;

- contractele cu beneficiarii interni scad in continuare alarmant, ajungandu-se la un grad de incarcare a capacitatilor sub 5 % ( anexa 1 ) si la o scadere dramatica a cifrei de afacere ( anexa 2 ) ; Ministerul Apararii promoveaza  in continuare o politica prioritara pentru importuri, statul roman indatorandu-se peste masura ;

     - dezintegrarea structurilor de cercetare – dezvoltare, ca urmare a reducerii comenzilor, precum şi prin migrarea cadrelor de specialitate în alte domenii.

- agentii economici incearca cu resurse proprii sa omologheze si sa promoveze  produse noi tip NATO, fara a avea garantia contractarii lor de catre fortele sistemului de aparare ;

     - este perioada marilor restructurari vizand, in principal salariatii din acest sector         ( anexele 4 ) ; astfel in aceasta perioda au fost disponibilizati peste 52.000 salariati, netinandu-se cont  de structura de personal, fiind vizat in primul rand personalul direct productiv ;

- in perioada 2000 – 2004 se restructureaza si o serie de capacitati prin :

      a. separarea capacitatilor civile de cele militare ;

      b. crearea de societati comerciale mixte ;

      c. constituirea de parcuri industriale ;

      d. valorificarea prin inchiriere sau vanzare a unor active

  Restructurarea se face insa haotic, fara o tinta precisa si mai ales fara sustinere financiara a procesului de modernizare – retehnologizare .

- desi capacitatile se restructureaza, planul de mobilizare ramane in continuare la cifre ametitoare, imposibil de realizat ;

- putinele resurse financiare pentru investitii sunt alocate si ele haotic, vizand mai ales productia civila sau crearea de capacitate paralele si mai putin modernizarii fluxurilor de produse si promovarii produselor noi ;

     - uzinele acumuleaza datorii mari, fiind decapitalizate si neputand sa faca fata procedurilor de licitatie ;

     - se incearca recucerirea pietelor externe traditionale, unde produsele romanesti sunt in continuare cautate, ajungandu-se treptat la o cifra de cca. 50 mil. Euro anual .

4) Perioada 2004 – 2009 :

     Situatia industriei de aparare  devine critica, pe alocuri disperata :

- majoritatea societatilor comerciale au datorii mari, grevate de majorari si penalitati semnificative, unele chiar se afla in stare de faliment ;

     - restructurarea promovata si-a aratat ineficienta in contextual nesustinerii financiare a activitatilor din programe ;

     - au loc ultimele disponibilizari, cele mai multe la presiunea salariatilor, incantati de platile compensatorii oferite ;

- sustinerea financiara pentru nucleele de specialisti se diminueaza de la an la an, ajungandu-se la un numar mediu anual de cca. 1.200 salariati din totalul de 7.000 ;

     - o serie de societati sunt in stadiul de avarie, la limita functionalitatii, realizand doar activitati de paza si mentinerea capacitatilor ;

- actiunile de privatizare sunt sortite esecului in lipsa unei piete interne de desfacere ; investitorii strategici straini nu se arata interesati sa investeasca in cladirile vechi, tehnologia depasita si problemele sociale din uzine ;

- exportul de armament, desi cererile de oferte sunt in continua crestere, nu reuseste

sa depaseasca cifra de 60 mil. Euro ;

     - problemele sociale se acutizeaza, angajatii ajungand la disperare din cauza veniturilor foarte reduse si lipsa perspectivei  zilei de maine ;

     - trecerea industriei de aparare la AVAS si revenirea ei la Ministerul Ecomiei sub forma unei directii si nu un departament condus de un secretar de stat, ineficienta Agentiei de offset, redirectionarea OPSPI catre MAE, sunt tot atatea cauze care au contribuit la dezorganizarea sectorului .

II. Analiza SWOT privind industria de aparare

1. Puncte tari :

     - este principalul furnizor intern de produse de tehnică militară necesare înzestrării forţelor sistemului naţional de apărare ;

     - are potenţial de export de produse de tehnică militară concepute în cadrul fostului tratat varşovian cât şi de produse de tehnică militară compatibile cu cele similare din cadrul N.A.T.O ;

     - forţă de muncă ieftină ;

     - forţă de muncă cu experienţă îndelungată ;

     - are unele spaţii excedentare, care pot fi reamenajate astfel încât să primească alte destinaţii în sfera producţiei ;

     - capacităţi de mentenanţă în domeniul aviaţiei militare şi civile, inclusiv centre regionale de mentenanţă în cadrul N.A.T.O.

2. Puncte slabe

     - agenţii economici sunt decapitalizaţi ;

     - amplasamente situate în zone monoindustriale sau slab industrializate ;

     - structuri de cercetare – dezvoltare dezintegrate ;

     - existenţa unui număr mare de produse fabricate după documentaţii şi licenţe ex-sovietice ;

     - tehnologii de fabricaţie învechite (uzate moral şi fizic) ;

     - investiţii mari privind modernizarea şi retehnologizarea unor capacităţi de producţie nefinalizate ;

     - infrastructuri şi utilităţi uzate moral şi fizic ;

     - agenţi economici dependenţi din punct de vedere energetic de diverşi operatori aflaţi în alte sectoare industriale .

3. Oportunităţi :

     - România este membră N.A.T.O si in Comunitatea Europeana ;

     - existenţa unor beneficiari externi care solicită produse de tehnică militară având la bază concepţie sovietică ;

     - operaţiuni compensatorii referitoare la contractele de achiziţii pentru nevoi de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, conform OUG nr. 89/2002 ;

     - necesitatea asigurării mentenanţei privind produsele de tehnică militară livrate forţelor sistemului naţional de apărare ;

     - necesitatea delaborării unor mari cantităţi de muniţii ;

     - necesitatea asigurării pieselor de schimb pentru produsele de tehnică militară livrate forţelor sistemului naţional de apărare.

        

4. Constrângeri :

     - nivelul tehnologic scăzut al agenţilor economici ;

     - specificul pieţei de produse de tehnică militară ;

     - existenta unui cadru fiscal si legislativ neprietenos ;

     - lipsa unei legi specifice industriei de aparare .