Opriţi batjocura împotriva locotenentului Alexandru! Salvaţi onoarea Armatei Române!

Senatorul Valer Marian a adresat o interpelare Guvernului în care expune cazul locotenentului Gheorghe Alexandru, exclus din Armata Română, după ce s-a raliat protestarilor din Piaţa Universităţii, în ianuarie 2012. 

Valer Marian atrage atenţia asupra tergiversării luarii măsurilor de repunere în drepturi a locotententului, deşi acesta a fost asigurat  în mai multe ocazii că ordinul de exludere va fi revocat şi că va fi reprimit în Armată.

Textul integral al interpelării senatorului Valer Marian:

"Opriţi batjocura împotriva locotenentului Alexandru!  Salvaţi onoarea Armatei Române!În data de 27 februarie 2012 am adresat o interpelare ministrului Apărării Naţionale de-atunci, generalul Gabriel Oprea, prin care i-am solicitat acestuia să-mi comunice motivele de fapt şi de drept, precum şi etapele procedurale şi scriptele aferente privind excluderea din Armata Română a locotenentului Gheorghe Alexandru, devenit cunoscut opiniei publice pentru că, în data de 23 ianuarie 2012, s-a raliat în uniformă militară protestatarilor din Piaţa Universităţii împotriva regimului criminal şi banditesc al preşedintelui Traian Băsescu.Ministrul Oprea mi-a transmis tardiv un răspuns laconic, prin care a evitat să-mi comunice atât motivele de fapt şi de drept cât şi copiile de pe ordinul de eliberare din Armată a locotenentului Alexandru şi de pe scriptele aferente.Am sperat că după răsturnarea guvernării PDL- UDMR, situaţia locotenentului Alexandru va fi reglementată rapid şi normal, în sensul anulării sau revocării ordinului nelegal şi nedrept de excludere şi al reintegrării sale în Armată.Ministrul Apărării Naţionale din primul guvern pe care l-aţi condus, generalul Corneliu Dobriţoiu (PNL), l-a primit în audienţă pe locotenentul Alexandru în data de 30 iunie 2012 (timp de o oră şi jumătate), promiţându-i că va fi reprimit în Armată, dar nu şi-a respectat promisiunea până la finalizarea mandatului ministerial.După constituirea guvernului USL rezultat în urma alegerilor parlamentare din 10 decembrie 2012, locotenentul Alexandru a solicitat, în data de 15 ianuarie 2013, să fie primit în audienţă de actualul ministru al Apărării Naţionale, Mircea Duşa (PSD), dar în 23 ianuarie 2012 (exact la împlinirea unui an de la actul său de curaj civic din Piaţa Universităţii) a primit răspuns scris (semnat de colonelul Nicolae Popa, şeful Secţiei Relaţii cu Publicul din Ministerul Apărării Naţionale) că, având în vedere numărul mare de persoane care au solicitat primirea în audienţă, va fi planificat la o anumită dată, în funcţie de agenda ministrului. Interesant este că, după ce a doua zi, respectiv în data de 24 ianuarie 2013, zi de joi, cotidianul Jurnalul Naţional a publicat un articol intitulat "Noua putere se luptă cu locotenentul care a zdruncinat regimul Băsescu", locotenentul Alexandru a fost sunat la orele 9.30 (înainte de a şti de apariţia articolului) de şefa de cabinet a ministrului Mircea Duşa, care i-a comunicat că este invitat la cabinetul acestuia, luni, 28 ianuarie 2013, la orele 8.00. În seara zilei de duminică, 27 ianuarie 2013, în timp ce locotenentul Alexandru era invitat la emisiunea "Sinteza zilei" de la Antena 3, ministrul Duşa a intervenit, în direct, a afirmat că este vădit emoţionat de situaţia sa, a precizat că-l aşteaptă a doua zi, la orele 8.00, la cabinetul său şi a încheiat spunând că până în seara zilei următoare va da un răspuns favorabil la problema în discuţie. A doua zi însă, după 10 minute de discuţii, ministrul Duşa l-a pasat pe locotenentul Alexandru unui secretar de stat aflat în prima zi de activitate, care l-a dus să discute problema sa taman cu juriştii Ministerului Apărării Naţionale care se ocupaseră de excluderea sa din Armată cu un an înainte. După această audienţă, locotenentul Alexandru nu a primit niciun răspuns, nici favorabil, nici negativ, iar,  întrebându-l ulterior ce decizie a luat, ministrul Duşa mi-a răspuns că nu-l poate reîncadra întrucât îşi ridică toată Armata în cap. Am avut şi am vaga bănuială că "toată Armata" se reduce la generalul galonat, îngălat şi îngâmfat Gabriel Oprea, devenit între timp vicepremier cu atribuţii de coordonare a Ministerului Apărării Naţionale şi a Ministerului Administraţiei şi Internelor, care şi-a dovedit hidoşenia morală nu numai prin îndepărtarea abuzivă din Armată a locotenentului Alexandru, ci şi prin intervenţia făcută la avocatul acestuia (un fost procuror şef militar, cu grad de general, cunoscut şi apreciat pentru valoarea profesională şi rectitudinea morală) pentru a renunţa să-l mai reprezinte în instanţă, propunându-i în schimb reacordarea pensiei militare pe care a avut-o înainte de reducerea acesteia.Şi mai grav, după venirea USL la guvernare, locotenentul Alexandru a fost ţinta batjocurii altor instituţii ale statului, respectiv a justiţiei şi a Ministerului Finanţelor.Curtea de Apel Bucureşti i-a respins, prin sentinţa civilă nr. 5691 din 2 octombrie 2012, acţiunea în contencios administrativ prin care a solicitat anularea ordinului abuziv, invocând motive concludente şi pertinente de nelegalitate şi de netemeinicie, inclusiv necomunicarea ordinului în cauză până la judecată. Sentinţa i-a fost comunicată de-abia după 4 luni, respectiv în data de 4 februarie 2013, deşi termenul procedural de redactare şi comunicare a unei hotărâri judecătoreşti este de 20 de zile. În calitate de reclamant, locotenentul Alexandru a declarat recurs motivat, dar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a fixat termen de judecată peste 2 ani, respectiv pe data de 13 martie 2015.Pe de altă parte, în data de 18 octombrie 2012, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) i-a transmis o somaţie cu titlu executor pentru suma de 28.702 lei, reprezentând cheltuieli de şcolarizare pentru studiile militare. În data de 20 noiembrie 2012, ANAF i-a comunicat blocarea conturilor şi reţinerea oricăror sume viitoare, iar în data de 30 ianuarie 2013 i-a comunicat un aviz de ipotecă iniţial, deşi nu deţine proprietăţi imobiliare. În fine, după aproape 6 luni de la comunicarea somaţiei, ANAF l-a informat că, pe lângă datoria de 28.702 lei, trebuie să plătească şi penalităţi de întârziere de circa 15.000 lei.Timp de un an şi o lună de la îndepărtarea sa din Armată, locotenentul Alexandru nu a reuşit să-şi găsească un loc de muncă cât de cât adecvat şi rezonabil ca salarizare, trăind la limita subzistenţei alături de părinţii săi pensionari în Sibiu şi de fratele său, angajat actor la Teatrul de Stat din Petroşani cu salariul minim pe economie. Începând cu data de 1 martie 2013, vacantându-se un post, l-am angajat consilier la cabinetul meu parlamentar, dar nu pot să-i ofer decât un salariu modest (1.500 lei lunar) comparativ cu solda militară pe care a avut-o (4.000 lei lunar).Domnule prim-ministru, v-am cunoscut şi aţi fost perceput drept un om al legii şi al dreptăţii, motiv pentru care vă rog să opriţi batjocorirea locotenentului Alexandru, care a fost un simbol al rezistenţei antibăsiste şi a contribuit, prin gestul său, la victoria USL în anul electoral 2012.Cea mai simplă, mai normală şi mai legală cale ar fi revocarea ordinului abuziv de excludere din Armată de către autoritatea emitentă a actului administrativ, respectiv de către ministrul Apărării Naţionale în funcţie. În subsidiar, dacă Ministerul Apărării Naţionale susţine în continuare că aşteaptă să se pronunţe justiţia românească (în multe cazuri slută, urâtă, greoaie şi oarbă, după chipul şi asemănarea şefelor de la Consiliul Suprem al Magistraturii şi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), ar putea fi găsită o soluţie tranzitorie, prin angajarea locotenentului Alexandru consilier (civil) al ministrului Apărării Naţionale sau consilier (expert) la una din comisiile parlamentare pentru apărare şi siguranţă naţională (la Senat sau la Camera Deputaţilor), unde ar putea fi util referitor la angajările şi promovările din sursă externă, mita şi foloasele necuvenite pretinse şi primite pentru trimiterea în misiuni militare externe şi “binefacerile” unor parteneriate speciale. Terţium, să puneţi ANAF-ul să-şi dovedească bărbăţia şi hărnicia cu colectarea taxelor şi impozitelor de la marii evazionişti ai patriei.Vă conjur, domnule prim-ministru, să-l salvaţi pe locotenentul Alexandru (în sensul mesajului profund şi zguduitor al filmului marelui regizor american Oliver Stone, “Salvaţi soldatul Ryan!”), pentru că, implicit şi esenţial, veţi salva şi onoarea Armatei RomâneCu consideraţie şi cu speranţă, aştept răspunsul Dvs. scris.SenatorValer Marian"

Reflectii neutre despre patimile pensionarilor militari

„ și tu, Brutus...”

Ca orișice slujitor de bună credință al cetății, înteresat nu numai de mersul vieții sale prozaice, am ținut treaz ochiul de veghe asupra rânduielilor  ce se mai bezmeticesc pe la noi. Am asistat neputincios, cel puțin în ultimii trei ani, la curbe de sacrificiu, la numărători multiplicate pe diagonala președintei Camerei Deputaților, la execuții mediatice ale ”nesimțiților” de pensionari militari sau diplomați trași pe dreapta diplomației. Ba chiar am fost la un pas de restaurație. Căci ce altceva se putea a fi numită acea ”lovitură de stat” dată în miez de vară, de privitori cu mânecă scurtă și brațe încrucișate! Am constatat consecvența majorității politicienilor noștri în minciună și delațiuni reciproce dar și nelipsita tocmeală românească pentru drepturile ce se cuvin de drept. Nu m-am mirat să văd că obiceiul pământean al ”datului la pace cu oricine ar fi, numai bine să-mi fie!” este la fel de actual, vivace și aplicabil fără scrupul. Un troc imund, degenerativ și ucigător de demnitate.

Recunosc sincer că m-am lăsat și eu, ca mulți alții, cuprins de mania evolutivă a conflictelor, îndeosebi atunci când tema s-a plasat pe domeniul statutului militarilor și al drepturilor lor legitime. Când am văzut o turmă de scălâmbăiați defilându-se obraznic pe la diverse televiziuni, când mai nimeni dintre responsabilii cu grade generoase ale Armatei României nu a plesnit sever limbuții de serviciu a unei puteri în derivă, m-am implicat, cu titlu personal, în numele demnității Ostașilor în Rezervă. În lipsa unor date concludente din intimitatea acelor decizii discreționare, chiar autocratice, rostite de pe eșafodul executoriu prezidențial,  am reacționat la numitorul comun al celora afectați de consecințe. Așa se explică prezența mea, ca gest solidar, în cadrul Sindicatului Cadrelor Militare, recunoscându-le legitimitatea de circumstață a demersului și parțial, instrumentele de luptă sindicală. Țin să reamintesc că am fost și rămân pe mai departe un susținător al rigorii și sobrietății instituției militare, în termenii de respect instituțional reciproc. În calitatea de Șef al Statului Major General am produs condițiile pentru alinierea la principiile-standard ale managementului resursei umane practicate de toate țările membre NATO, fapt care explică și existența Legii 164 din 2001. Culmea ironiei și a sorții batjocoritoare! Știți cine a susținut cu ardoare și distinsă vehemență această lege? Nimeni altul decât liderul grupului PD de atunci, deputatul Emil Boc! Pentru ca după aproape 10 ani de bună funcționare, legea să fie substituită cu una de batjocură! De către cine? De către chiar cel care o susținuse cu argumente imperiale! M-am întrebat ce anume i-a determinat pe acei guvernanți să prăvale peste Rezerva Armatei României, și nu numai, tone de invective și mizerii inventate! Am găsit în istorie un precedent împotriva Armatei Regale, mai bine zis a rămășițelor Armatei Regale, de prin anii 1947-1953, când se puneau bazele armatei populare, și trebuia cu orice preț să fie distrusă orice reputație și demnitate anterioară, inclusiv eroismul de pe câmpurile de jertfă. Pentru acele vremuri știm cine și de ce a produs nimicirea miezului dur al rezistenței naționale împotriva bolșevismului criminal. Dar azi, azi când tot declamăm că ne-am debarasat de tenebrele unui trecut greu de explicat, cum se explică reluarea ”copy-paste” ale acelui trecut? Astăzi am răspunsul cuvenit dezarmant prin simplitatea lui. Nu este nici un scenariu ascuns. Nu este nici o directivă de pe aiurea. Este rezultatul aceleiași proaste guvernări care a trimis toată Țara în  faliment! Este rezultatul a celor cinci cicluri electorale care au produs același tip de clasă politică incompetentă, coruptă, ipocrită, imorală și lipsită de demnitate, toate răsfrânte amarnic asupra întregului comportament public al societății. Cercetând analitic cele întâmplate aveam să aflu că echipa Boc-Șeitan, recurgând la fantoșa contributivității, urmăreau reducerea tuturor pensiilor speciale cu peste 50%. Cei doi, și pe lângă ei niște susținători mimeți, au ”confuzionat” cu rea intenție noțiunea de ”pensie specială” cu cea de ”pensie preferențială” cu alte cuvinte, total necuvenită! Mesajul public sună cam așa: ”Păi, vezi tu popor român de ce trăiești prost? Din cauza paraziților care consumă averea bugetară cu pensiile lor ”nesimțite”. Trăiești rău pentru că nenorociții ăștia din Armată, MAI, SRI, SIE, SPP, Diplomație, Justiție, îți mănâncă banii de medicamente și îți iau pâinea de la gură!” Iar românului nu-i trebuie mult să se apuce de înjurat. Mai ales când îi pui la dispoziție și niște televiziuni traficate de delatori patentați! Și astfel din Columnă de Stabilitate, Armata – referindu-mă doar la ea – a ajuns Stâlp de Infamie! Numai și pentru subminarea credibilității Armatei cei doi ar trebui să răspundă în fața Națiunii!

Cu aceste idei frământate l-am abordat direct pe ministrul Gabriel Oprea. Voiam să știu câtă ”vinovăție” poartă pentru calamitarea fără precedent a Armatei. Pentru că era militar și ar fi trebuit să reacționeze diferit față de un ministru civil pus doar să se căpătuiască prin contracte care mai de care mai oneroase. Cele ce urmează cu siguranță vor surprinde pe mulți, așa cum de altminteri am fost la rândul meu pus într-o anume stare de nedumerire. Mai întâi de toate mi s-au confirmat substraturile din spatele discursurilor parlamentare pe temă, mai ales momentul în care ministrul Oprea și-a anticipat demisia de onoare în cazul în care nu se revine asupra oneroasei decizii. Declarație de militar. Politic, în momentul acelei declarații sincere, nu avea nici o șansă. Politic se baza numai pe dependența Guvernării, de susținerea sa conjuncturală. Grupul lui parlamentar, destul de eterogen, putea fi desmembrat prin cunoscutele tertipuri politicianiste corupătoare. Comisiile de apărare dăduseră deja avizele, la ordinul primit ”de sus”. Culmea e că în aceste comisii erau militari de rang înalt. Chiar și un fost șef al Statului Major General, sărit în barca puterii! În aceste condiții, cu spatele la zid, a ales strategia convertirii legii încriminate. Pe românește, să o ”șmecherească” în sensul protejării drepturilor militarilor. Cu toate tertipurile tehnice care sunt astăzi devoalate, cică în numele legalității, de un alt ”fost” pe la minister, cu voluptatea cinică a unui canibal instituțional. Adică, de la schimbarea bazei de calcul până la redefinirea veniturilor de orice proveniență, asumându-și toate riscurile! Pentru ministrul Gabriel Oprea consecințele au fost dure și ireconciliabile. Un personaj onest din cancelaria fostului premier Boc avea să mărturisească șoptit că: ”s-a bătut cu pumnul în masă și s-au proferat amenințări!” Anumite voci ”de prin preajmă” confirmă, pe o altă situație,  atenționarea președintelui Băsescu către Boc: ”Lasă-l, măi, în pace. Nu te pune cu Oprea. N-ai ce-i face. Să-și facă legea cum vrea!” Rezultatul? Din ceea ce știu sigur, peste 60% din pensiile militare calculate la stagiu complet de carieră militară au crescut. Cu variabile între 5 și 45%. Multe au rămas la fel. Numai că cele care aparțin cadrelor disponibilzate,  din porunca Statului Român, au scăzut nedrept. Eu m-am trezit cu o reducere de 80%! După două ”reprize” de contestare am rămas cu un deficit de 5 milioane vechi. Cei care lucraseră la reconstituirea documentelor erau în afara specialității minim reclamate de o asemenea operațiune. Și ca mine mai sunt cel puțin 15 mii de camarazi. Militarul Oprea s-a bazat pe corpul din subordine ca orice militar de profesie. Numai că legea fiind imposibilă, a fost imposibil să fie corect aplicată. De unde miile de aberații care dăinuie și astăzi și care continuă să producă nedreptate. L-am întrebat simplu: ”de ce nu ți-ai dat demisia” și mi-a răspuns: ”n-ai înțeles! Simplu! Pentru că mi s-a dat mână liberă; un asemenea avantaj politic era greu de sperat. Dacă plecam, făcând pe ”deontologul”, astăzi 80 de mii de pensionari militari aveau pensia redusă în medie cu peste 40%. Mi-am pus pe mulți în cap. Dar sunt mulțumit că am salvat ce era posibil.Urmează și restul...”

Generalul Oprea Gabriel a acționat corect. Atât cât i-a permis mediul politic viciat și ostilitatea unui cabinet marionetă. Ministrul Gabriel Oprea însă, poate fi culpabilizat pentru  comunicare deficitară. Are o vulnerabilitate provenită din chiar meseria noastră de bază. Noi, militarii vorbim puțin. Răspundem numai când suntem întrebați. Considerăm că totul este înțeles, conform algoritmului nostru de gândire și nu ne mai explicăm acțiunile. Când pentru cea mai reușită acțune ni se recunosc meritele prin formula concentrată: ”Vă felicit”, noi răspundem sec: ”Servesc Patria”. Pentru că aceasta este menirea noastră!  

Ministrul-politician Gabriel Oprea decontează sever acțiunile generalului-militar Oprea Gabriel, neexplicate la timp și credibil, de un sistem osificat în reflexe stereotipe! Greu se mai împacă Armata cu politica! Și nu doar la noi...

Dar pentru mine, tristețea cea mare vine din atitudinea militarilor repede divizați în structuri diferite, după modelul bine-cunoscut al românilor bolnavi de șefie. În loc să facă front comun pentru o cauză comună, asociații sau sindicate diferite s-au luat la ”harță” aducându-și acuze reciproce sau învederând prioritatea legitimității de reprezentare. Nimic mai păgubos pentru spiritul nostru de corp. Nu am depus jurământul de credință sub drapele diferite. Suntem din același trup al Armatei României și acest numitor comun trebuie să redevină legitimația noastră de prezentare. Este destulă hulă, zâzanie și mahalagism în spațiul politic și nu este nevoie de un ”supliment” militar. Astăzi,  știu că există o anume voință de a produce ”dreptate până la capăt”. Da, este sloganul USL  pentru care românii le-au dat votul de cvorum. În numele acestui principiu i-am cerut politicianului-general Gabriel Oprea să-și ducă ”crucea până la capăt”. N-a fost nevoie de insistențe. M-a asigurat necondiționat. Pentru că noi, militarii, nu cerem pomeni. Cerem doar drepturile cuvenite date de Poporul în serviciul căruia vom fi până în ultima clipă de viață. Corecția unei legi neghioabe se poate face prin Corpul Legiuitor și inițiativă guvernamentală dar și prin atitudinea solidară a corpului cadrelor de rezervă și active, prin dialogul nediferențiat al militarilor înșiși. Vă chem, stimați și de neînlocuit camarazi de Viață și de Țară la unitate, la respect față de valorile noastre imuabile, la bună și rânduită lucrare pentru Patria Română.

General (r.) dr. Mircea Chelaru

Fost Șef al Statului Major General
canaris_general@yahoo.com

ORDIN nr. M.142 din 23 noiembrie 2012 privind declasificarea si publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a unor ordine ale ministrului apararii nationale

EMITENT: MINISTERUL APARARII NATIONALE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 815 din 5 decembrie 2012

    Având în vedere prevederile art. 23 alin. (1) şi art. 24 din Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 1 lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 781/2002 privind protecţia informaţiilor secrete de serviciu,
    în temeiul prevederilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, cu modificările ulterioare,

    ministrul apărării naţionale emite prezentul ordin.

    ART. 1
    Se declasifică informaţiile secrete de serviciu cuprinse în:
    a) Ordinul ministrului apărării nr. M.S. 87/2008*) pentru aprobarea "R.G.-2, Regulamentul serviciului interior", intrat în vigoare la data de 1 noiembrie 2008;
    b) Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.S. 57/2009*) pentru modificarea "R.G.-2, Regulamentul serviciului interior", aprobat prin Ordinul ministrului apărării nr. M.S. 87/2008, intrat în vigoare la data de 1 iunie 2009;
    c) Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.S. 15/2010*) pentru modificarea "R.G.-2, Regulamentul serviciului interior", aprobat prin Ordinul ministrului apărării nr. M.S. 87/2008, modificat prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.S. 57/2009, intrat în vigoare la data de 1 februarie 2010;
    d) Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.S. 27/2012*) pentru modificarea "R.G.-2, Regulamentul serviciului interior", aprobat prin Ordinul ministrului apărării nr. M.S. 87/2008, cu modificările ulterioare, intrat în vigoare la data de 30 martie 2012;
    e) Ordinul ministrului apărării nr. M.S. 92/2008*) pentru aprobarea "R.G.-1, Regulamentul de ordine interioară în unitate", intrat în vigoare la data de 1 noiembrie 2008;
    f) Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.S. 50/2009*) pentru completarea "R.G.-1, Regulamentul de ordine interioară în unitate", aprobat prin Ordinul ministrului apărării nr. M.S. 92/2008, intrat în vigoare la data de 1 iulie 2009.
-----------
    *) Ordinele nr. M.S. 87/2008, M.S. 57/2009, M.S. 15/2010, M.S. 27/2012, M.S. 92/2008 şi M.S. 50/2009 nu au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, deoarece au fost clasificate potrivit legii.

    ART. 2
    (1) Se aprobă publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Ordinului ministrului apărării nr. M. 87/2008 pentru aprobarea "R.G.-2, Regulamentul serviciului interior", prevăzut în anexa nr. 1, forma consolidată, în extras, potrivit prevederilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 122/2011 privind regimul armelor, dispozitivelor militare şi muniţiilor deţinute de Ministerul Apărării Naţionale şi de forţele armate străine pe teritoriul României.
    (2) Se aprobă publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Ordinului ministrului apărării nr. M. 92/2008 pentru aprobarea "R.G.-1, Regulamentul de ordine interioară în unitate", forma consolidată, prevăzut în anexa nr. 2.
    ART. 3
    Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.
    ART. 4
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

                        p. Ministrul apărării naţionale,
                               Sebastian Huluban,
                                secretar de stat

    Bucureşti, 23 noiembrie 2012.
    Nr. M.142.

Cele mai temute trupe de comando

Când ai intrat în atenţia celor mai buni soldaţi din lume, fiecare nanosecundă a vieţii tale se scurge cu greutatea unui an de zile. Steaua ta a apus subit. Orice plan de viitor devine pură fantasmagorie. Hăituitorii şi vânătorii tăi aparţin celor mai antrenate şi mai redutabile trupe de commando din lume. Nu contează absolut deloc cât eşti de puternic, bogat sau fioros. Nu contează influenţa politică pe care o ai, nici numărul gărzilor de corp menite să te protejeze. Odată ce oricare dintre unităţile de mai jos a primit ordin să te lichideze, nimeni şi nimic nu te mai poate salva. Decât poate mila providenţei sau un ordin de anulare a misiunii. Dacă ordinul ajunge la timp, bineînţeles...

Sayeret Matkal

Încep, deloc întâmplător, cu vârful de lance al impresionantei maşini de război a statului Israel, mă refer aici la unitatea specială Sayeret Matkal.

Faimoşi pentru faptul că aparţin celei mai de temut unităţi dintr-o armată de elită, cum sunt forţele de apărare ale statului Israel, războinicii moderni care au onoarea şi privilegiul de a activa într-una dintre cele mai eficiente trupe de commando din întreaga lume, s-au ridicat mereu la înălţimea renumelui lor.

Înfiinţată în anul 1957 prin eforturile generalului Abraham Arnan, unitatea Matkal a fost creată, iniţial, după modelul trupelor britanice de elită SAS, considerate pe atunci etalonul trupelor de comando prin definiţie. Războinicii din Matkal sunt, la ora actuală, consideraţi printre cei mai buni experţi în misiuni de recunoaştere în spatele liniilor inamice, raiduri, răpiri, eliberări de ostatici, lichidări, precum şi în operaţii de contra-terorism. Numărul exact al specialiştilor din Sayeret Matkal este necunoscut, fiind ţinut secret. Aceşti luptători şi-au dovedit de fiecare dată eficacitatea în cadrul unor evenimente celebre, precum Războiul de Şase Zile, raidurile israeliene din Liban în anul 1973, Războiul de Yom Kippur, Operaţiunea Entebbe, Războiul din Liban din anul 1982, prima şi a doua Intifada, Războaiele din Golf, Confruntarea din Liban în anul 2006, precum şi Operaţiunea Orchard, în care forţele aeriene israeliene au distrus în anul 2007 un misterios complex militar din Siria.

Unitatea Matkal a fost înconjurată de secret într-o asemenea măsură, încât zvonuri despre existenţa ei au apărut de abia la sfârşitul anilor 1970. Testele de admitere sunt extrem de severe şi restrictive, iar recrutul admis trebuie să se supună unui antrenament foarte dur pe o perioadă de 28-29 luni, timp în care viitorul membru al Sayeret Matkal trebuie să devină un expert de clasă mondială în mai multe domenii, precum mânuirea armelor de foc, sistemul de luptă fără arme Krav Panim el Panim, arta camuflajului, a supravieţuirii în detenţie sau pe teritoriul inamic, precum şi conducerea oricărui tip de vehicul, fie el terestru, aerian sau nautic.

Spetsnaz

Prin anii 70-80, în plin Război Rece, printre cadrele militare circula un banc, savuros de altfel, dar care spunea totul despre natura şi menirea demonilor cu chip uman care activează în cadrul trupelor de comandă ruse, considerate de mulţi experţi drept cele mai dure din întreaga lume.

"Cică, la un moment dat, s-au întâlnit la sediul ONU, într-o pauză de lucrări, preşedinţii Reagan şi Brejnev. Ameţiţi de numărul paharelor date peste cap, cei doi lideri mondiali au început, uşor-uşor, să se laude şi să se ameninţe reciproc. A început, evident, Reagan. (după cum era de aşteptat, americanul a cedat primul la băutură.)

- Dacă trimitem portavioanele, submarinele nucleare şi aviaţia noastră, URSS-ul va fi distrus într-un minut, zise Reagan.

- Foarte bine, încercaţi numai. Noi nu ne vom trimite flotila şi rachetele nucleare spre SUA, replică neobişnuit de calm Brejnev.

- Dar ce veţi face atunci, aveţi cumva o arma secreta capabilă de pagube mai mari? întreAbă curios americanul.

- Nu, dar o sa timit o echipă Spetsnaz în America, ameninţă, calm, rusul.

- Asta nu, orice dar asta nu. Ăia nu sunt fiinţe omeneşti, nu ştiu cum i-aţi făcut. Ăia ar goli până şi Iadul de diavoli. Uită, te rog, de glumele mele proaste şi hai să rămânem prieteni, a încheiat - speriat pe bună dreptate -, Reagan".

"Diavolii" grupaţi sub titulatura oficială de Voiska Spetsialnogo Naznacheniya, pe scurt Spetsnaz, fac parte din cea mai dură unitate de comando din lume.

Copiii cei răi ai Mamei Rusia,aflaţi în prezent în în subordinea GRU, serviciile secrete ale Kremlinului, pot fi consideraţi aproape o nouă etapă evolutivă a speciei Homo sapiens sapiens. Îmbrăcaţi, de regulă, în uniformele de camuflaj, cu tricourile lor caracteristice, alb-albastru sau alb-negru, la vedere, militarii Spetsnaz sunt o specie distinctă în rîndul trupelor de comando. Termeni precum Frică, Ezitare, Milă, Abandon, Slăbiciune, le sunt totalmente străini. Antrenamentele lor sunt pur si simplu inumane, aceste moduri de a pregăti cadeţii fiind interzise în ţări unde drepturile omului nu sunt o simplă formalitate.

Dacă antrenamentele şi pregătirile celorlalte trupe de comando din lume se axează pe acumulare de cunoştinţe şi abilităţi, ideologia celor din Spetsnaz se bazează doar pe Durere, Violenţă şi Teroare. Orice cadet care refuză antrenamentele - care ar îngrozi orice om normal -, este liber să plece oricând. Spetsnaz nu-i vrea în rândurile sale decât pe cei puternici şi necruţători, pe cei cu înclinaţii înnăscute spre violenţă şi moarte. Aceştia sunt materia primă ideală din care instructorii de sub emblema liliacului aducător de moarte vor făuri războinicii perfecţi. Cadeţii sunt sfărâmaţi încet şi metodic, pentru a fi ulterior remodelaţi sub forma unor luptători de elită nemaivăzuţi.

Reflexele le sunt ascuţite, instinctele devin precum cele ale animalelor de pradă, iar capacitatea de luptă este neegalată. Antrenamentele deosebit de complexe urmăresc decondiţionarea treptată şi transformarea ucenicului într-un luptător care se bazează pe folosirea aşa-numitului "creier reptilian". Cadeţii se luptă zilnic, cu scopul precis de a-şi face răni cât mai grave. Coastele şi degetele rupte, nasul şi dinţii sparţi, articulaţiile sucite, sunt evenimente zilnice care nu impresionează pe nimeni. Instructorii Spetsnaz susţin că este practic imposibil să ignori senzaţiile atroce de durere, din această cauză soldaţii sunt învăţaţi să iubească durerea, să o aprecieze şi să nu fugă niciodată de ea. Toţi membrii practică la nivel superior arte marţiale ruseşti, extrem de eficiente, precum Systema şi Combat Sambo.

Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns pentru nişte specimene capabile să ucidă chiar şi cu o coală de hârtie, cei din Spetsnaz beneficiază de o serie de arme specifice, care le sporesc eficienţa în misiuni sau pe câmpurile de luptă.

Relatările de groază despre "isprăvile" lor de pe teatrele de operaţiuni din Afganistan, Dagestan, Cecenia, Georgia sau Osetia, demonstrează calităţile războinice ale trupelor de comando ale GRU.

Beretele maron

Eficienţa şi ferocitatea trupelor de comando turceşti a depăşit de mult graniţele acestei ţări, cu o cultură şi istorie fascinante. Puţini oameni au habar că, la ora actuală, Turcia este un adevărat colos din punct de vedere militar. Mentalitatea tradiţional-războinică a urmaşilor otomanilor, precum şi orgoliile şi nostalgiile de mare putere din trecut, au făcut ca statul modern turc să investească enorm în sectorul militar. Astfel, la ora actuală, Turcia are cea mai mare şi mai puternică armată din NATO, după cea a Statelor Unite. Aşezarea ţării - la răscruce de continente, într-o zonă cu echilibru fragil, înconjurată de numeroşi duşmani tradiţionali -, i-a pus în gardă pe strategii militari de la Ankara, care au preconizat crearea şi dezvoltarea unor trupe de comando excepţionale, destinate să sugrume în faşă orice pericol extern sau intern la adresa statului turc.

Aşa a luat naştere legenda adevărată a forţelor speciale grupate sub titulatura de Beretele Maron (pe baza beretelor distincte de culoare maron, accesoriu vestimentar purtat doar de membrii acestor forţe speciale) sauBordo Bereliler, în limba natală. Oricât de mult nu le-ar conveni americanilor, propriile Berete Verzi, cele mai bune trupe de comando de sub steagul Unchiului Sam, sunt concurate serios de aceşti vajnici urmaşi ai ienicerilor. Cadrele care au dreptul să poarte beretele maron, sunt adevăraţi supra-oameni policalificaţi.

Un purtător de Beretă Maron beneficiază de un antrenament înfiorător şi este capabil să supravieţuiască în toate tipurile de mediu înconjurător, de la gheţurile arctice, nisipul deşerturilor şi junglele luxuriante, până la megalopolisurile înţesate de zgârie-nori. Testele de admitere sunt extrem de drastice, selecţionerii căutând subiecţi perfect sănătoşi, cu inteligenţă nativă deosebită şi o condiţie fizică de invidiat. Pregătirea ulterioară durează nu mai puţin de 3 ani şi jumătate, interval la sfârşitul căruia tânărul turc este transformat într-unul dintre cei mai buni luptători din lume. Beretele Maron sunt printre puţinele forţe speciale care au parte de antrenamente în misiuni de luptă reale, în care trebuie să omoare de fiecare dată. Desele confruntări cu gherilele kurde menţin performanţele ridicate ale acestor trupe de elită.

Kopassus

Komando Pasukan Khusus, în limba bahasa (vorbită în Indonezia), însemnă Forţele Speciale ale Armatei Indoneziene şi constituie o unitate de elită specializată în războaiele neconvenţionale, sabotaje, acţiuni antitero, asasinate şi eliberări de ostatici. Kopassus este formată din cinci regimente în care sunt admişi, după teste dure, doar cei mai hotărâţi şi chiar fanatici soldaţi indonezieni. Membrii săi au o reputaţie sumbră în regiune, fiind nimeni alţii decât cei care au înăbuşit în sânge revoltele etnicilor papuaşi din Timorul de Vest. Agenţii din cadrul Kopassus au mers atât de departe, încât l-au asasinat pe Theys Eluay, fostul conducător al Consiliului Prezidenţial din Papua. Oficialul din opoziţia papuaşă a fost prins şi executat pe loc de către un soldat Kopassus, care l-a sugrumat cu mâinile goale. Ferocitatea acestei trupe de commando s-a evidenţiat şi în perioada confruntărilor armate din anii 1962-1963, dintre Indonezia şi Malaezia. Criteriile de selecţie sunt foarte dure.

Dintr-un număr de 1.500 de candidaţi care aplică pentru a deveni membri Kopassus, doar 15 trec de selecţia iniţială. După această etapă, cei 15 "norocoşi" sunt supuşi unor teste teribile, timp de o lună. La sfârşitul acestei adevărate luni de iad, din cei 15, doar 5 sau 6 sunt admişi în Kopassus. Pentru aceştia, de abia acum urmează antrenamentul adevărat. Sunt obligaţi să devină experţi în Pentjak Silat, un complex de arte marţiale indoneziene axat pe lupta cu cuţitul, lupta la sol şi tehnici de ucidere sau schilodire cu mâinile goale. Un membru Kopassus este antrenat în tehnici secrete de autohipnoză şi autoprovocare a transei, stări limită ale conştiinţei în care agentul nu simte durere, frică, foame, sete, oboseală şi este capabil să lupte până la moarte fără cea mai mică ezitare.

Unitatea Ghatak

Sunt consideraţi elita trupelor de intervenţie din India şi se numără, fără îndoială, printre cei mai duri oameni ai Asiei. Încadraţi în rândurile Armatei Indiene şi încartiruiţi în mod tradiţional în oraşul Bangalore din statul Karnataka, membrii acestor trupe indiene înglobează 7 batalioane de intervenţie, compuse din războinici moderni, capabili să jupoaie un om de viu cu mânile goale, după cum au dovedit-o unele cazuri reale de interogări şi execuţii în care le-au căzut victime extremiştii musulmani pakistanezi, duşmanii "de tradiţie", dacă putem spune aşa, ai comando-urilor indiene. La fel ca în majoritatea trupelor de elită din lume, cei care activează în unităţile de comando indiene sunt oameni de excepţie, capabili să conducă orice mijloc de locomoţie, fie el aerian, nautic sau terestru.

Principalele sarcini ale celor din Ghatak constau în obţinerea de informaţii, misiuni de recunoaştere în teritoriul inamic, acţiuni de sabotaj şi asasinări, răpirea de terorişti sau comandanţi ai forţelor armate inamice, infiltrări şi operaţiuni anti-tero, precum şi acţiuni de salvare a ostaticilor pe teritoriul indian sau în afara graniţelor acestei ţări. Sunt antrenaţi în condiţii de mediu ostil, în deşerturile, junglele, munţii sau pe mările Indiei. Comando-urile indiene au beneficiat de stagii de perfecţionare alături de experţi din Spetsnaz sau SAS.

Zi şi noapte, războinicii Indiei sunt capabili să mărşăluiască, fără întrerupere, pe o distanţă de 20 kilometri de teren accidentat, fiecare soldat purtând în spate o greutate standard de 60 kilograme. Sunt antrenaţi în tehnici secrete de Raja Yoga şi meditaţie avansată de către maeştrii autentici din Himalaya. După unele surse, orice membru al comando-urilor indiene poate să hipnotizeze cu uşurinţă alte persoane, cei mai avansaţi ofiţeri fiind capabili de capacităţi care ţin de domeniul paranormalului şi inexplicabilului.

Batalionul Cobra

Sârbii sunt un popor dur, redutabil şi demn de admiraţie pentru modul prin care au răzbit prin istorie. Nicăieri nu transpare mai puternic sufletul sârb în adevărata sa esenţă, decât în privirile necruţătoare ale membrilor comando-urilor sîrbeşti.

Circulă relatări conform cărora, la recomandarea CIA, Statul Major American ar fi hotărât, până la urmă, să renunţe la o eventuală invazie terestră a Serbiei în timpul bombardamentelor NATO, din anul 1998, din teama, perfect întemeiată, că mult-lăudaţii soldaţi din Navy Seals, Green Berets sau Delta Force (celebri datorită filmelor de la Hollywood) vor fi obligaţi să lupte cu dârzele comandouri sărbeşti, în munţii şi văile sălbatice ale Serbiei.

Crema forţelor armate ale Belgradului, pe numele ei Bataljon vojne Policije specijialne namene "Kobre" are o tradiţie care coboară până în anul 1978, când acest corp de elită a fost înfiinţat printr-un ordin al Secretarului Apărării din acea perioadă. Pe baza rezultatelor obţinute în competiţii specifice adresate trupelor speciale, "cobrele" sârbe şi-au cucerit un renume printre cele mai bune trupe de comando din Europa.

Luptătorii din Batalionul Cobra beneficiază de arme special concepute, precum şi de o pregătire unică în domeniul artelor marţiale. Recentele războaie din fosta Yugoslavie, precum şi incidentele armate din provincia sârbă Kosovo, au servit drept terenuri de antrenament real pentru mulţi luptători de elită sârbi, o parte din ei servind în rândul temutelor forţe para-militare conduse de celebrul Zelijko Raznatovic (Arkan).

SAS

Soldaţii de elită din Special Air Service (SAS) constituie prototipul luptătorului de comando - aceasta pentru că SAS poate fi considerat primul corp militar modern de comando, fiind înfiinţat în anul 1941 şi botezat în focul celui de al doilea Război Mondial. Forţele SAS au servit ca model iniţial pentru toate trupele de elită similare din toate ţările lumii. În mare, antrenamentul şi metodica pregătirii specifice în domeniu se bazează pe primul manual după care erau instruiţi membrii SAS, deci putem afirma că SAS este "strămoşul" conceptului de comando sau trupe speciale. Cei grupaţi sub motto-ul "Who Dares Wins" s-au străduit mereu să se ridice la înălţimea acestor cuvinte. De-a lungul timpului, SAS s-a distins nu doar în soluţionarea exemplară a celebrei luări de ostatici din Ambasada Iranului din Londra, ci şi pe majoritatea teatrelor de operaţiuni militare din ultimele decenii, începând cu conflictul dintre Indonezia şi Malezia şi terminând cu războaiele recente din Irak şi Afganistan.

Agenţii SAS sunt antrenaţi pentru a se descurca cu brio atât în operaţiuni tipice de comando, cât şi în domeniul contra-spionajului, fiind pregătiţi de specialişti din serviciile secrete MI -5 şi MI -6. Antrenamentele lor includ deprinderea tainelor luptei cu cuţitul ale indienilor apaşi, Sayoc Kali, Krav Maga sau Jeet Kune Do, stilul de arte marţiale fondat de însuşi Bruce Lee.

Brigada Leopardului de Zăpadă

Puţine forţe speciale transmit groaza şi disperarea pe care o par să o împrăştie, la fiecare pas, membrii trupelor de comando chineze, aflaţi cu siguranţă printre cei mai buni luptători din lume.China a avut încă din Antichitate o bogată tradiţie a luptătorilor şi gărzilor imperiale de elită. În pofida efectelor "Revoluţiei Culturale", această moştenire s-a transmis mai departe şi Chinei comuniste. În prezent. Marele Dragon beneficiază de protecţia a numeroase detaşamente şi brigăzi de trupe de elită. Între acestea se evidenţiază Brigada Leopardului de Zăpadă a fost denumită astfel la propunerea ofiţerului Qu Liangfeng, care a decis că numele leopardului zăpezii este cum nu se poate mai potrivit, deoarece această felină sălbatică scapă adesea ambuscadelor vânătorilor şi se întoarce, neştiut, pe urmele lor, ucigându-le toţi câinii. Este un corp special alcătuit doar din ofiţeri experţi în Sanshou militar, o formă de kung fu full-contact, cu potenţial mortal, adaptată special pentru scoaterea rapidă din luptă a oponentului. Brigada Leopardului a participat, împreună cu omologii lor din Spetsnaz, la exercitţiile comune "Cooperation-2007", destinate combaterii anti-terorismului.

Antrenamentele sunt epuizante, dar eficiente, un luptător din cadrul brigăzii fiind capabil să facă, fără pauză între ele, serii de 200 de flotări, 200 de flexii abdominale şi 100 de genuflexiuni. Rezistenţa lor este de invidiat: orice membru al Brigăzii Leopardului poate alerga pe o distanţă de 10 kilometri, cu o greutate de 35 kilograme în spate.

Comunicat nr. 250/04.11.2012

Ministerul Apărării Naţionale 
Direcţia Informare şi Relaţii Publice 
E-mail: presamapn@mapn.ro 
Contact: 021-319.60.22

COMUNICAT NR. 250 
Data: 04.11.2012 

COMUNICAT DE PRESĂ

Urmare a rezultatelor analizei efectuate de către comisia constituită prin ordin al ministrului apărării naţionale, Corneliu Dobriţoiu, pentru verificarea modului de acordare a gradelor şi înaintare în grad a ofiţerilor în rezervă din M.Ap.N, s-a dispus revocarea ordinelor de avansare sau acordare a gradelor în rezervă pentru cazurile din anii 2011 şi 2012, în care nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea 80/1995.

Situaţia ordinelor de avansare sau acordare a gradelor în rezervă, emise în anii 2011 şi 2012, şi care nu îndeplinesc condiţiile legale, este:

• persoane care au fost înaintate în grad în anul 2011: 316
• persoane cărora li s-au acordat grade în rezervă în anul 2011: 426
• persoane care au fost înaintate în grad în anul 2012: 77
• persoane cărora li s-au acordat grade în rezervă în anul 2012: 16 

Situaţiile nominale cu persoanele care au beneficiat de avansări sau acordări de grade în rezervă, în cazul cărora s-au constatat nereguli, sunt publicate integral pe pagina din Internet a Ministerului Apărării Naţionale, www.mapn.ro.

Totodată, au mai fost revocate ordinele de acordare de grade în rezervă, ca urmare a solicitărilor proprii, înaintate ministrului apărării naţionale, pentru Kövesi Laura-Codruţa, Turcescu Robert Nicolae şi Kelemen Ioan Hunor.

Biroul de Presă

Armata, reazem pentru naţiune

AL ZECELEA DISCURS

Armata, reazem pentru naţiune.

Năruirea zidirilor

„Nimeni nu va căuta un grad pe umăr în câmpul de luptă, atât timp cât îl poate obţine într-o antecameră”

NAPOLEON BONAPARTE,

Maxime şi Cugetări, 114.

Am avut privilegiul să cunosc bine această instituţie. Poate că este nimerit să spunem că Armata este mai mult decât o instituţie. Ea este tratată  sub această sintagmă în mod mecanic, îndeosebi atunci când se fac referiri la structura şi organizarea guvernamentală sau la ministerul ce poartă numele misiunii sale sacre: apărarea naţională. Dar Armata are personalitate proprie clădită din suma sacrificiilor sale, născută din identitatea numelor miilor de jertfiţi pe câmpurile de luptă, hrănită de speranţa unui neam întreg de-a lungul timpului istoric. Armata este şi astăzi reazem la greu nu doar ca reflex al conştiinţei unei naţiuni de sine recunoscătoare, ci mai ales ca menire nealterată, conservată de aceeaşi conştiinţă. Alături de biserica pământeană  Armata s-a constituit în nucleul mereu viu al revitalizării fiinţei naţionale făcând posibilă fie salvgardarea existenţei statelor româneşti, fie plămădirea unităţii lor definitive. Cu siguranţă că cel care a lucrat la Constituţia din 1991 a avut un subconştient luminat de harul dumnezeiesc, atunci când a individualizat Armata la articolul 118. Pentru-că a extras-o din grămada administraţiei cotropită de ariviştii politici punând-o cu dreaptă cumpătare sub suveranitatea poporului. Aşa ar fi trebuit să fie. Prin anii ”94-”99 se tot făceau simpozioane şi dezbateri care mai de care mai siropoase şi pline de izul cosmopolit al noilor „paradigme în schimbare”. Erau noii aparatnici de la Hans Seidel, Manfred Worner, Soros, Conrad Adenauer şi chiar George Marshall care pregăteau asiduu viitorii politruci, exegeţi ai unui model de gândire steril şi înstrăinat de nevoia reală a ţării. Eu însumi am achiesat cu tandră credulitate la „noile abordări” având convingerea că militarul trebuie să accepte procedural liniile directoare ale puterii politice, supunându-se organic legilor emise de puterea legitimă în exerciţiul funcţiunii. Nu aveam de unde să ştiu că mă aflam în faţa unei grave erori de percepţie a realităţii manipulată expert de noii propagandişti integraţionişti. Nu aveam de unde să ştiu, şi ca mine mulţi alţii, că miezul dur al conştiinţei naţiunii – intelectualul angajat – avea să devină un hibridat de drept comun, un gangster fără de pistol care participă cot la cot cu bandiţii de preerie la spargerea băncilor. Nu aveam de unde să ştiu, şi ca mine mulţi alţii, că al doilea reazem de naţiune – Armata -  avea să fie ţintă fixă pentru cei dinăuntru vânduţi, şi mai ales pentru cei dinafară cumpărători, descompunând-o până l-a insignifiant, decapacitând-o până la lipsă de reacţie şi rebotezând-o în cele din urmă până a nu mai fi românească. Ba, chiar pe timpul unei guvernări liberalo-socialiste de tristă aducere aminte se scosese atributul de „naţional” din denumirea ministerului apărării! Până unde s-a ajuns cu iniţiativă personală a slugărniciei colective. Pentru că, vezi doamne, apărările nu mai sunt „naţionale” atâta timp cât noi vom fi în alianţa nord atlantică! Aceată formă de slugărnicie jenantă, până şi pentru noii stăpâni, şi-a pus amprenta pe fizionomia comportamentală a ofiţerului român. Căderea sub greaua influienţă a unui politicianism gudurist, chitit numai pe succes nemeritat şi imediat, a făcut din profilul militarului de profesie un contur contorsionist, dispus la „figuri” de balet pe sârmă pentru a supravieţui hachiţelor politrucilor civili. Militarilor le-a fost dat în cap cu textul liberschimbist al controlului civil asupra structurilor de forţă până când aceştia au început să renunţe la rigoarea meseriei însuşindu-şi metoda lascivă a cocotelor de cabinet. „Jmecheria” cu controlul civil, în fapt un act procesat şi până în 89 de camarila comunistă, a substituit necesitatea cu necesarul. Adică, controlul civil a luat forma controlului de către civili a acestor instituţii, şi nu atât la vârful reprezentării politice cât mai ales în mecanismele dure ale procesării deciziei militare. O hoardă de trepăduşi, odrasle ale potentaţilor, cărăuşi de tavă cu pahare de wisky şi cafele la ibric, aveau să aterizeze pe posturi consacrate a fi ocupate de profesii strict militare. Consilieri pricăjiţi şi consiliere sulemenite şi-au găsit locul pe la cabinete de secretari de stat, ba chiar până şi la cabinetul „şefului cel mare” al semegheului; directori stafidiţi şi directoriţe plăpânde, dar cu dare de seamă aleasă, au invadat structurile de înzestrare, de politici publice, chiar de analiză politică şi strategii operaţionale, şi de ce nu, cele de imagine publică, secretariat general, logistică şi nu în ultimul rând structurile de management al resurselor de toate felurile, cu predilecţie cel al resurselor umane. Trai, neneacă, nu glumă! Totul a devenit „civilit” cu mare dare de mână pentru acoliţi şi datornici. Invazia nu a rămas însă, fără urmări imediate. Bugetul gemea sub greutatea balastului acumulat. De undeva trebuia redusă acestă armată, „numeroasă” şi „ineficientă”, şi pentru ca treaba să fie în ton cu politica zilei, s-a trecut la o restructurare drastică prin trimiterea acasă a mii de ofiţeri, maiştri şi subofiţeri,  sub acoperirea legii disponibilizării de necesitate. Dar acestă disponibilizare nu a făcut nici pe departe o aşezare a corpusului militar. Dimpotrivă. Tăierile cele mai grave s-au făcut la structurile de bază, la nivelul unităţilor operative şi al statelor majore al unităţilor şi marilor unităţi tactice. S-a ajuns până la inacceptabila  situaţie de a se fractura lanţul de comandă-control şi a dispariţiei de pe acest lanţ al omologilor corespondenţi. Am folosit termenii tehnici de construcţie a sistemelor militare, chiar dacă cititorului neavizat îi va fi mai greu să le înţeleagă, dar este un limbaj al profesiei de credinţă şi nu putem să nu exprimăm întocmai esenţa demersului. Cu riscul de a fi acuzat de ermetism, îmi asum aceste abordări pentru că ele sunt realităţi consumate care ne dau explicaţia situaţiei la zi. Anume, la ce s-a ajuns! La o gravă disproporţie dintre necesarul de execuţie şi structurile birocratice. O hidrocefalie structurală la nivelul conducerii ministerului a blocat procesul decizional oportun, a divagat infructuos în birocratism zelos şi excesiv cu repercursiuni grave în fundamentarea soluţiilor competitive. Reţeaua invizibilă a intereselor politicului a deturnat necesităţile reale ale armatei către zone obscure, adesea în concubinaj cu corupţia şi crima organizată. Afaceri cu programe netrebuincioase, adesea depăşite, cochetării cu reţele dubioase în vânzări de armamente, achiziţii directe de tehnică navală în stare de avarie, modernizări ale avioanelor cu resursele consumate, implementări preferenţiale ale unor sisteme de transmisiuni, redislocarea arbitrară a comandamentelor în teritoriu însoţită de desfiinţarea discreţionară a marilor unităţi zonale, sunt tot atâtea explicaţii ale acestui melanj periculos dintre interesele exterioare pernicioase şi nevoile reale ale instituţiei militare, în fapt ale naţiunii române. Pentru politicienii zilei Armata este ca o cocardă tricoloră pe care şi-o pun la butonieră cu ocazia evenimentelor festive. Şi mai este Armata Română un tributor de morţi pe câmpurile de luptă ale altora pe care îi avansăm „post mortem” şi îi trecem pe marmora neagră a câte unui monument ridicat în parcuri de promenadă. Nu mai este mult până când ministerul apărării naţionale va ajunge ministerul funeraliilor naţionale! Mai nou am observat că fiecare „familie” politică îşi produce ceremonialul la monumentul preferat. Unii la Academia Militară, alţii la Parcul Carol şi mai nou la Palatul Copiilor. Nu ar fi nimic rău în a celebra sau comemora eternitatea eroilor! Numai că sectarismul politic îi face pe unii să nu participe la ceilalţi. Fiecare cu eroii lui! Asta am ajuns! Dar dincolo de aceste aspecte, îndeobşte ştiute, ceea ce m-a pus sub grea tristeţe este spiritul de corp al oastei. Puterea unei armate, mai presus de numărul său, vine din coeziunea sa, din abnegaţia ca formă manifestă a datoriei necondiţionat împlinite. Corpul viu al unei armate se deosebeşte de orice altă organizaţie umană. A compara Armata  cu ministerul educaţiei sau industria mineritului, cu tot respectul care-l port pentru ambele categorii de profesii, este o gravă şi periculoasă eroare. Insist pe acest subiect pentru a preveni intervenţia patibulară a vreunui excrement ideologic care a făcut spectacol mediatic pe seama oştirii noastre. Din respect pentru camarazii militari, nu-i dau numele. S-a ajuns la inhibarea spiritului de corp ca urmare a unei politici stânjenitoare pentru guvernanţii ultimilor ani, ca să nu-i spunem de-a dreptul idioate, în ceea ce priveşte statuquo-ul militarului, indiferent de gradul său.  Am făcut de mai multe ori afirmaţia că militarii nu trebuie să fie în topul ştirilor şi nici în clasamentele de notorietate. Cu cât se dau mai puţin în spectacol, cu atât este mai bine pentru ei şi pentru ţară. Calitatea lor se apreciază nu după cum se prezintă în faţa camerelor de luat vederi sau în pa­ginile jurnalelor, ci după modul cum îşi fac datoria. Cea mai bună protecţie a unei armate este să fie lăsată să-şi facă treaba – spunea un general englez. Ori treaba unei armate este aceea de a fi gata în orice moment să riposteze faţă de orice agresiune asupra naţiunii. Iar treaba militarului este să ştie să aducă victoria de pe câmpurile de bătaie chiar dacă pentru acest lucru trebuie să și moară. Să moară fără regrete! Dar pentru cine şi pentru ce? În 1940 armata franceză a fost pe punctul de a nu se putea mobiliza. Starea de corupţie a guvernărilor, prostituţia politică şi dezinteresul faţă de populaţie i-au făcut pe foarte mulţi francezi să nu se prezinte la centrele de mobilizare. Tinerii chiar refuzau ostentativ această obligaţie, pe care considerau că nu mai este a lor. Pe zidurile Parisului puteai vedea oriunde sloganul „pour qui? pour qoi”(pentru cine? pentru ce?) Da, cu adevărat pentru cine şi pentru ce să-ţi dai viaţa? Când tu nu mai reprezinţi decât un cod de bare pregătit pentru a fi scos din evidenţe! Aici este marea bubă, domnilor guvernanţi! Aţi reuşit să faceţi în câţiva ani ceea ce nu au reuşit să facă ocupanţii în mai bine de o jumătate de secol. Aţi desfiinţat spiritul de sacrificiu şi abnegaţia. Aţi ucis sursa eroismului pentru cauza naţională. Pentru că aţi ucis orice cauză şi ideal naţional. Tot speraţi că va fi mereu pace. Să dea Dumnezeu aşa să fie. Dar uitaţi-vă numai de unde vine ciuma duşmăniei. Uitaţi-vă că inamicii cei mai feroce sunt creaţi de voi înşivă, prin neglijenţă, desfrâu şi trădare. Inamicii sunt printre noi şi se lăfăie în ospeţele pe care le oferiţi din truda acestui popor. Aţi făcut tot ce v-a stat în putinţa voastră silnică să faceţi din profesia de militar un rău, cumva necesar, iar ofiţerii să fie percepuţi ca nişte paraziţi „în două cizme”, crescuţi la muncile agricole, minerit sau canal, după spusele unui patentat idiot şef de partid. O ţară care îşi tratează astfel ofiţerii merită de a fi umilită, la rându-i, în acelaşi mod. Ceea ce ni se întâmplă deja, zilnic!

Condiţia generalilor şi ofiţerilor superiori români este stânjenitoare, pentru  că aţi indus în percepţia socială condiţia lor de… vătafi, caporali cu vipuşcă sau urmaşi ai lui Moş Teacă şi nimeni nu face nici un fel de gest pentru a ieşi dintr-un astfel de con de umbră şi de dispreţ. Nici dinspre clasa politică, nici dinspre compo­nenta intelectuală, şi din nefericire, nici dinspre cea militară, unde îl includ şi pe preşedintele ţării. Fiecare din voi, domnilor politicieni, din 1990 încoace, nu aţi făcut altceva decât să transformaţi gradul de general într-o monedă de schimb, într-o recompensă de fidelitate, într-un instrument de manipulare şi o convenabilă cumpărare a tăcerii. Criteriile stabi­lite pentru astfel de avansări, ca şi practicile folosite, sunt bizare, absconse, ar­bitrare şi nu fac altceva decât să accentueze şi mai mult dependenţa parti­zană de politic a profesiei de militar. De aici vin umilinţa şi degradarea morală ale milita­rilor. Aţi adus în interiorul acestei caste viciul care a cancerizat ţara. Ori, îndreptarea nu poate veni, în asemenea condiţii dinspre cei care au compromis-o. Mă consolez cu şansa noastră de a fi în structurile Alianţei. Pentru că o asemenea structură ar trebui să reacţioneze corectiv cât de repede posibil. Şi fără menajamente. Mai marii zilelor noastre ar fi trebuit să ştie că partenerii din alianţă ţin mult la armatele lor. Cu atât mai mult, integrarea armatei nu ar fi trebuit conjugată cu diminuarea rolului său de păstrătoare a mândriei şi demnităţii naţionale ori cu transformarea sa într-un element subsidiar cu sarcini periferice în operaţiile conduse de mai marii zilei. Iată de unde vehemenţa mea împotriva desconsiderării acestei instituţii-simbol în care Naţiunea, de la Domnitorul Cuza încoace, a învestit propria istorie şi identitate.

Dar nu numai cei în uniforma trupelor sunt victima colectivă a acestui sistem căpătuit. Nu-mi arog atribuţii peste limita cunoaşterii reale a lumii celor în alte uniforme dar condiţia funcţionarilor cu statut special, mai de-a dreptul, a poliţiştilor de toate gradele, a forţelor militare din alte instituţii de forţă decât Ministerul Apărării Naţionale, şi se ştiu care sunt acelea, slavă domnului, este la fel de precară, dacă nu cu mult mai rea. Dependenţi de mogulii politici locali, de dirigenţii de la centru dar mai ales de primarul înţepenit în funcţie prin mecanisme electorale parşive, supravieţuiesc prin obedienţă încărcată de umilinţe de tot felul, reconfigurându-se, din spirit de conservare, din apărători ai legii şi ordinei în complici ai corupţiei şi capriciilor înstăpâniţilor. Dacă adăugăm faptul că mulţi dintre cei intraţi în sistem au fost cooptaţi, pe uşa din dos, fără niciun criteriu profesional, fără un anume profil de demnitate personală, fără conduită instituţională, ne explicăm de ce rata defectelor este atât de mare şi de ce indicele de încredere în securitatea publică este ruşinos.

Nici serviciile speciale nu se simt prea bine. Din resursă de imunitate informativă a naţiunii sunt pe cale să se transforme în prestatori de servicii private, pentru potentaţi! Lăsaţi de izbelişte din punct de vedere legislativ prin dese şi repetate amânări parlamentare, acestea funcţionează pe principiul minimei rezistenţe şi a autoprotecţiei cenzurate. Apoi caruselul diseminării informaţiilor îl face pe ofiţerul specialist, indiferent în ce structură activează, vulnerabil faţă de chiar ţinta informativă. Este pus în lumina publică, contrar cutumelor profesiei! Decizia departamentală, dar nu de puţine ori chiar cea strategică, este surdă la produsul analizei informative, discreţionară şi arbitrară, iar rezultatele se văd în planul eşecurilor diplomatice, economice şi financiare, în cele două planuri. Nu spun deocamdată şi militare pentru că îmi rezerv o ultimă resursă de speranţă. Puterea unei naţiuni constă, dincolo de potenţialitatea sa integrată, în capacitatea de a valorifica rapid, prin informaţie, stările şi situaţiile de oportunitate. În Românica noastră, vorba unui drag mie prezentator de presă, se hotărăşte astăzi pentru alaltă-ieri! Caducitatea decizională este rateul zilnic al progresului, iar grimasa neputinţei în faţa unor realităţi care mereu  sunt înaintea noastră cu cel puţin o etapă istorică se ambalează în câte o glumă răsuflată sau rânjete lamentabile. Para”blegia” la care făceam trimitire nu vine din lipsa puterii ci din incapacitatea actului de voinţă. Ori a vrea nu este suficient fără a şti cu exactitate şi rigoare coordonatele ţintelor naţionale. 

Așadar, domnilor guvernanți din toate zările și din toate timpurile! Nu uitați! Armata, alăturată celorlate instituţii de forţă, trebuie să redevină acel reper de încredere al societăţii în ansamblul ei, care poate da temei mândriei de a fi român şi poatet să rămână, pe mai departe, un argument convingător şi un instrument descurajant la îndemâna naţiunii, în situaţii critice. Dar pentru a deveni aşa ceva este mai mult decât nevoie ca întregul sistem al instituţiilor de forţă să fie extrase de pe taraba murdară a partidelor politice!

General(r) dr. Mircea Chelaru

Din cartea ”România Moluscă” ed. SEMNE, București,  2012

SCMD sustine demersul MApN de verificare a modului de acordare a gradelor militare in perioada 2010-2012

Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22

Comunicat nr. 155
Data: 03.08.2012

COMUNICAT DE PRESĂ

Comisia constituită în baza Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M 66 din 22 iunie 2012, cu atribuţii în verificarea modului de acordare a gradelor şi înaintare în grad a militarilor în rezervă, în perioada 2010-2012, a finalizat verificarea acordării gradelor militare în anul 2012, respectiv 2011, rezultatele fiind următoarele:

În cursul anului 2012 au fost 205 cazuri de avansări sau acordări de grade în rezervă, din care:
- 19 situaţii de acordare de grade în rezervă, din care 16 nu îndeplinesc condiţiile legale, reprezentând 84,2% din total;
- 186 de situaţii de înaintări în grad în rezervă, din care 77 nu îndeplinesc condiţiile legale, reprezentând 41,4% din total.

În cursul anului 2011 au fost 1.257 de cazuri de avansări sau acordări de grade în rezervă, din care:
- 534 de situaţii de acordare de grade în rezervă, din care 426 nu îndeplinesc condiţiile legale, reprezentând 79,7% din total;
- 723 de situaţii de înaintări în grad în rezervă, din care 316 nu îndeplinesc condiţiile legale, reprezentând 43,7% din total.

În toate situaţiile a fost constatată nerespectarea condiţiilor prevăzute în Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, şi în "Normele privind sistemul de gestiune a resurselor umane în Armata României", aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M 105/2002.

Precizăm că această comisie a realizat o analiză statistică a numărului de grade acordate şi a temeiului legal şi nu o analiză a persoanelor care au beneficiat de acordarea de grade.

Prin ordin al ministrului apărării naţionale, perioada de verificare a gradelor a fost extinsă până în anul 1990.
Situaţia nominală a persoanelor în cazul cărora s-au constat nereguli a fost înaintată, de către comisie, ministrului apărării naţionale, care va dispune, în consecinţă, măsurile care se impun.

De asemenea, urmare a numeroaselor solicitări ale mass-media, situaţiile vor fi postate pe pagina din internet a Ministerului Apărării Naţionale, www.mapn.ro.

Biroul de Presă

 

Iata cateva nereguli care trebuie cercetate:

 

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a publicat, vineri, lista avansărilor în grad din 2011 şi 2012 în care au fost constatate nereguli, printre numele cu probleme fiind şi guvernatorul Mugur Isărescu sau fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu.

În listele MApN se află persoanele în cazul cărora au fost acordate grade militare în rezervă ori s-au realizat avansări în grad în rezervă, în 2011 şi 2012, fiind constatate nereguli de către minister.

Între cei menţionaţi în listele MApN se numără guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, care a obţinut în 2011 gradul de colonel după ce fusese locotenent.

Un alt caz, tot din 2011, este al fostului premier Mihai Răzvan Ungureanu, a ajuns din locotenent, maior la gradul de colonel. Totodată, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a primit gradul de colonel din statutul de absolvent. Aceeaşi situaţie este în cazul procurorului general Laura Codruţa Kovesi, care a obţinut gradul de locotenent-colonel, anterior fiind absolvent.

De asemenea, fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, a obţinut în 2011 gradul de colonel, după ce îl deţinuse pe cel de locotenent-colonel, potrivit Mediafax.

2012 - Listă avansări în rezervă, cu nereguli

2012 - Listă acordări grade în rezervă, cu nereguli

2011 - Listă avansări în rezervă, cu nereguli

2011 - Listă acordări grade în rezervă, cu nereguli

Colonelul Aliodor Manolea

În plus, în listele de la MApN apar inclusiv psihoterapeutul Aliodor Manolea, care în 2011 din căpitan a devenit colonel, dar şi analistul Bogdan Chirieac, ajuns de la caporal la colonel.

Totodată, în situaţia prezentată de Ministerul Apărării pentru avansările în grad din 2011 mai figurează primarul Buzăului, Constantin Boşcodeală (de la locotenent la căpitan), senatorul independent Chirvăsuţă Laurenţiu (de la locotenent-colonel, la colonel), fostul primar de Botoşani Cătălin Flutur (de la sublocotenent la colonel), dar şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur (de la locotenent -colonel la colonel).

Pe listele din 2011 mai apare fostul şef al ANI, Cătălin Macovei (de la maior la locotenent-colonel), fostul secretar de stat în Ministerul Muncii, Nicolae Ivăşchescu (de la locotenent-colonel la colonel), fostul şef al TVR, Alexandru Lăzescu (de la locotenent la colonel), senatorul UNPR Ovidius Mărcuţianu (de la sublocotenent la locotenent-colonel), deputatul Eugen Nicolicea (de la locotenent-colonel la colonel).

De asemenea, procurorul şef al DIICOT, Codruţ Olaru, a fost avansat de la gradul ca caporal, la cel de locotenet colonel. Ulterior, i-au mai fost acordate grade în rezevă ajungând colonel.

Pe lista MApN mai apar primarul din Piteşti, Tudor Pendiuc (de la locotenent la colonel), deputatul Cezar Preda (de la locotenent la colonel), fostul primar al Craiovei, Antonie Solomon (de la locotenent la colonel), actualul primar de la Slatina, Darius Vâlcov (de la sublocotenent la maior).

Emilian Schwartzenberg, devenit locotenent colonel

Şi fostul director Metrorex, Gheorghe Udrişte, a obţinut gradul militar de colonel, după ce fusese locotenent.

Totodată, în 2011 au mai fost acordate grade şi fostului ministru de Finanţe, Bogdan Drăgoi (absolvent de studii superioare devenit maior), deputatului Nicolae Păun (de la soldat la locotenent colonel), senatorului PDL Ion Ruşeţ (de la caporal la colonel) şi deputatului PDL Alin Trăşculescu (de la fruntaş la locotenent-colonel).

De asemenea, în lista înaintărilor în grad în rezervă din 2012 mai apar fostul preşedinte al CJ Iaşi, Constantin Simirad, care din sublocotenent a devenit colonel, dar şi fostul primar al sectorului 6, Cristian Poteraş, devenit din locotenent-colonel, colonel.

Pe lista celor care au primit grade în rezervă în 2012 apare Emilian Schwartzenberg, care a devenit, de la absolvent de studii superioare, locotenent colonel. Şi realizatorul TV Vlad Enăchescu a obţinut grade militare, în 2011 ajungând de la absolvent sublocotenent.

De asemenea, foşti membri ai echipei de fotbal Steaua - generaţia '86, apar pe listele cu avansări în grad cu nereguli din 2011. Este vorba de Miodrag Belodedici (de la locotenent la colonel). Gabi Balint (de la căpitan la comandor), Ladislau Boloni (de la sublocotenent la colonel), Helmut Duckadam (de la maior la colonel), Adrian Bumbescu (de la locotenent-colonel la colonel), Ştefan Iovan (de la căpitan la colonel), Victor Piţurcă (de la căpitan la comandor).

Pe lista MApN mai apare şi Gheorghe Hagi (de la soldat la colonel) şi Dumitru Stîngaciu (de la căpitan la colonel).